Prima pagină » Știri » Guvernul prezintă sinteza unui raport de control din ianuarie, trimis DNA, pe tema defrișărilor

Guvernul prezintă sinteza unui raport de control din ianuarie, trimis DNA, pe tema defrișărilor

Guvernul prezintă sinteza unui raport de control din ianuarie, trimis DNA, pe tema defrișărilor
Guvernul a prezentat sinteza unor rapoarte de control redactate în ianuarie, în baza cărora a sesizat DNA pentru nereguli identificate la valorificarea fondului forestier, după o serie de verificări la direcțiile silvice din Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mehedinți, Neamț și Suceava.

Documentul este prezentat în contextul acțiunilor de protest în mai multe localități pe tema defrișărilor și după ce președintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea ședință a CSAT.

Controlul a vizat perioada 16 martie 2009-31 decembrie 2012 și arată, printre altele, că membrii Consiliului de Administrație al Romsilva au adoptat, cu depășirea competențelor legale, un regulament privind vânzarea masei lemnoase recoltată anual din fondul forestier național, regulament care stabilea că documentația de preselceție depusă de firme nu mai trebuia să conțină și certificatul de bonitate financiară și acte privind lipsa datoriilor bugetare. În acest fel, la licitație au putut participa firme care nu au făcut dovada existenței fondurilor necesare în defavoarea altor societăți.

Documentul relevă nereguli punctuale, precum preselecția în Mehedinți a unor firme de către comisii cu un număr mai mic de membri decât cel legal, admiterea la licitație a unor firme cu documente incomplete în Maramureș și Bistrița-Năsăud, fără garanție de contractare în Suceava și Mehedinți sau fără atestat de exploatare în Mehedinți și Bistrița.

La licitație au fost admise și firme cu datorii bugetare ori față de Romsilva, fiind descoperite și procese-verbale întocmite incorect și lipsa penalităților aplicate pentru exploatarea masei lemnoase în afara termenelor.

Citește și