Guvernul promite că vom ajunge în timp record de la Gara de Nord la aeroport
„În ceea ce privește domeniul infrastructurii au fost adoptate patru hotărâri de guvern prin care dorim să grăbim finalizarea unor proiecte care se află în diferite stadii de dezvoltare sau să dezvoltăm proiecte noi. Un proiect care se înscrie în categoria proiectelor de utilitate publică de interes național este modernizarea liniei de cale ferată București Nord- Aeroportul Internațional Henri Coandă București. În ședința de guvern de astăzi au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect. Timpul estimat pentru călătoria cu trenul între aeroport și gara de nord după finalizarea acestei investiții va fi de 23 de minute pe sens, în condișiile în care în acest moment deplasarea durează mult mai mult. Proiectul are în vedere realizarea unui racord cu o lungime de aproape trei km care se desprinde din calea ferată Mogoșoaia-Balotești și se dezvoltă adiacent cu strada Drumul Gării Odăii. Astfel se va realiza o legătură directă între aeroport și Gara de Nord”, a declarat Nelu Barbu, la finalul ședinței de Guvern.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a afirmat că investiția pentru modernizarea căii ferate între Gara de Nord și aeroportul Otopeni este de 583 milioane lei, iar durata de realizare este de 14 luni. Finanțarea provine de la Comisia Europeană, dar și de la bugetul de stat.
Guvernul a mai adoptat, miercuri, alte trei hotărâri care privesc infrastructura.
„O altă hotărâre se referă la exproprierea imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar în cadrul proiectului de fluidizare a traficului pe unele porțiuni ale DN1 și ale centurii Capitalei. Este vorba despre exproprierea unei suprafețe suplimentare de 30.328 de metri pătrați, un număr de 180 de imobile. Suma e aproximativ patru milioane de lei. Se acordă cu titlul de despăgubire. O altă hotărâre vizează modernizarea centurii București între A1 -DN7, respectiv între DN2 și A2. A fost nevoie de o reaprobare a indicatorilor tehnico-economici. Valoarea totală a investiției este de 698 milioane lei. Durata de execuție a lucrărilor este de 15 luni pentru sectorul DN2 – A2 și de 12 luni pentru A1 – DN7. O altă hotărâre este cea referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici legătură Centură Oradea-Autostrada A3 din județul Bihor. Proiectul are în vedere lucrări de drum, poduri, pasaje pe o porțiune de aproximativ 19 km. Valoarea investiției este de 719 milioane lei, durata de execuție a lucrărilor este de 30 de luni”, a afirmat Nelu Barbu.