Guvernul României, decizie importantă în privința Sălii Palatului din București
Ordonanța de Urgență aprobată miercuri de Guvern stabilește temeiul legal pentru plata fondurilor necesare astfel încât lucrările de consolidare și modernizare a Sălii Palatului să fie demarate la termenele prevăzute, iar lucrările să se încheie la timp pentru desfășurarea Concursului Internațional „George Enescu” din 2018, când se vor împlini 60 de ani de la prima ediție, și pentru pregătirea ediției din 2019, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului transmis MEDIAFAX.
Guvernul a modificat în acest scop Ordonanța de Urgență nr. 109/2017 privind înființarea Centrului Cultural „Sala Palatului”, dând posibilitatea ca plata către RA-APPS a contravalorii proiectului tehnic de consolidare, a investițiilor și modernizărilor realizate și recepționate să se facă din bugetul Ministerului Culturii și Identității Naționale (MCIN) pe anul 2018, nu din bugetul pe 2017 al ministerului, cum era prevăzut. Măsura se aplică și în cazul activelor fixe și a obiectelor de inventar, facilitând astfel parcurgerea la termen a tuturor celorlalte etape din cadrul proiectului.
Plata din bugetul pe 2017 nu a fost posibilă, dată fiind aprobarea OUG nr. 109/2017 la finele anului, motiv pentru care nu a mai fost timpul necesar pentru derularea operațiunilor de trezorerie aferente. Prin ordonanța respectivă s-a aprobat reînființarea Centrului Cultural „Sala Palatului”, ca instituție publică de spectacole și concerte, precum și transmiterea imobilului Sala Palatului din administrarea RA-APPS în administrarea MCIN.
Plata cheltuielilor din cadrul proiectului se va face prin virări de credite, de la cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă la active nefinanciare, aceasta fiind singura posibilitate de intervenție legislativă care poate asigura în timp util temeiul legal pentru plata contravalorii proiectului tehnic, precum și a bunurilor din categoria activelor fixe și a obiectelor de inventar achiziționate de RA-APPS din fondurile proprii.
De menționat că actul normativ aprobat miercuri introduce condiția semnării protocolului de predare-preluare a imobilului Sala Palatului sub rezerva achitării prealabile de către Ministerul Culturii și Identității Naționale a sumelor datorate Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.