Guvernul sesizează DNA pentru nereguli la complexe Rovinari, Craiova și Turceni și la SNLO

Publicat: 07 05. 2013, 14:59
Actualizat: 29 03. 2019, 16:00

Guvernul va sesiza Direcția Națională Anticorupție (DNA) acuzând nereguli comise în perioada 2010-2012 la complexele energetice Rovinari, Craiova și Turceni, precum și la Societatea Națională a Lignitului Oltenia, în urma unui control efectuat la nou-înființatul Complex Energetic Oltenia.

Inspectorii guvernamentali reclamă majorarea ilegală, cu peste 20% din valoarea inițială, a valorii contractelor de achiziție publică și arată că, în perioada verificată, la nivel acestor companii au fost încheiate un total de 76 contracte de sponsorizare de peste 19 milioane lei.

Conform notei de control, CE Turceni a încheiat 32 contracte de sponsorizare pentru 458.949 lei, CE Craiova a încheiat 10 contracte pentru 1,68 milioane lei, iar CE Rovinari a încheiat 34 contracte pentru 16,9 milioane lei.

În aceeași perioadă, CE au încheiat 19 contracte pentru servicii de asistență juridică în baza cărora carora, până în noiembrie 2012, au fost efectuate plăți de 1,1 milioane lei.

O altă concluzie este că, deși legislația interzicea companiilor de stat să achiziționeze autoturisme, aceste companii au făcut astfel de achiziții.

Complexul Energetic Oltenia a fost înființat anul trecut prin fuziunea complexelor energetice Craiova, Rovinari și Turceni și a Societății Naționale a Lignitului Oltenia.