Guvernul va tăia din subvenția producătorilor agricoli care înregistrează datorii la Agenția Domeniilor Statului, prin deducerea din ajutorul financiar a unei sume similare obligației neachitate, și nu va mai aștepta ca datoriile, indicate la aproape 100 milioane lei, să fie recuperate în instanță.
Procedura va fi aplicată atât pentru taxa de îmbunătățiri funciare datorată Agenției Domeniilor Statului (ADS) de către proprietarii de terenuri pentru întreținere și irigații, cât și pentru debitele rezultate din contracte de concesiune și arendă, relevă un proiect de ordonanță de urgență.
În document se arată că ADS întâmpină greutăți în recuperarea debitelor, estimate la circa 99 milioane lei, iar singura modalitate de recuperare a acestora o reprezintă în prezent acțiunile în instanță „care se pot întinde pe o perioadă lungă de timp”, cu implicații în creșterea deficitului bugetar.
În aeste condiții, soluția identificată de Guvern este ca datoriile să fie recuperate prin deducere cu sumele autorizate la plată de către Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu titlul de susținere financiară a agriculturii de către stat, având ca sursă de finanțare exclusiv bugetul de stat.
Efectele anticipate de Executiv prin aplicarea acestei proceduri sunt diminuarea deficitului bugetar prin recuperarea creanțelor printr-o modalitate mai rapidă si eficientă, asigurarea veniturilor necesare funcționării în bune condiții a activității Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare și reducerea subvenției acordate de la bugetul de stat în acest scop.
Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a anunțat că va trimite Corpul de Control să verifice situația și la Agenția Domeniilor Statului, după ce a primit date care relevă că această instituție se află într-o situație economică dificilă, deoarece înregistrează creanțe care nu au fost încasate. Creanțele ADS erau prezentate de șeful Guvernului ca ridicându-se la 375 milioane lei.
La rândul său, noul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat că președintele și vicepreședintele ADS au demisionat și că a cerut o situație a redevențelor pe care Agenția nu le-a încasat, urmând ca în perioada următoare, după numirea unui nou președinte al instituției, să fie căutate soluții pentru recuperarea banilor.
„Este adevărat că multe dintre aceste redevențe sunt la masa credală. Dar acelea care sunt în justiție să fie recuperate cu prioritate, pentru că bugetul are nevoie de așa ceva. Mă gândesc chiar și la o soluție de externalizare a serviciilor juridice de la ADS, poate în urma unui misiuni de audit sau de control al activității agenției, astfel încât cel care va reprezenta interesele juridice să recupereze, probabil cu o taxă de succes, creanțele pe care le avem în momentul de față”, a spus ministrul.
El a arătat că este vorba de 375 milioane lei, reprezentând valoarea redevențelor neîncasate de-a lungul timpului, dintre care 130 milioane lei sunt redevențe aflate la masa credală.
Din suma totală, peste 200 milioane lei reprezintă redevențe în litigiu în instanță.