Toate secțiile ATI din țară vor fi controlate de echipe mixte ale Direcţiilor de Sănătate Publică şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Se vor verifica instalaţiile şi condiţiile de punere în funcţiune a aparaturii medicale.
Premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şeful DSU, Raed Arafat, şeful IGSU, Dan Paul Iamandi, şi directorul Inspecţiei Sanitare de Stat, Mioara Comana, s-au întâlnit luni într-o ședință.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul şedinţei a fost realizată analiza intervenţiei în cazul tragediei de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, stadiul transferului pacienţilor supravieţuitori şi a fost solicitată colaborarea tuturor instituţiilor abilitate în desfăşurarea cu celeritate a anchetei pentru stabilirea cauzei incendiului.
De asemenea, s-a decis ca, începând de luni, echipe mixte ale Direcţiilor de Sănătate Publică şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să desfăşoare controale în toate secţiile de terapie intensivă de la nivel naţional pentru verificarea instalaţiilor şi a condiţiilor de punere în funcţiune a aparaturii medicale.
Sâmbătă seară, la spitalul din Piatra Neamţ a avut loc un incendiu la Secţia ATI, unde erau internaţi pacienţi cu Covid-19. În incendiu au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport Covid.