Guvernul va reduce perioada de înființare a unui PFA de la trei luni la trei zile
Ministrul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale (MIMMCTPL), Ovidiu Silaghi, a declarat, marți, într-o conferință de presă la Bistrița, că Guvernul va reduce perioada de înființare a unei Persoane Fizice Autorizate (PFA) de la trei luni la trei zile.
Ministrul a explicat că măsura se impune în condițiile în care domeniul microîntreprinderilor începe să fie din ce în ce mai restrâns și pe cale de dispariție, iar acest loc gol lăsat poate fi preluat de persoanele fizice autorizate.