Prima pagină » Știri » Guvernul vrea să plafoneze punctul de amendă. Propunerea va fi integrată într-un proiect de OUG

Guvernul vrea să plafoneze punctul de amendă. Propunerea va fi integrată într-un proiect de OUG

Guvernul vrea să plafoneze punctul de amendă. Propunerea va fi integrată într-un proiect de OUG
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) dorește plafonarea valorii punctului de amendă pentru anul 2018 la valoarea din 2017, respectiv la 145 de lei, iar în acest sens MAI a trimis către Ministerul Finanțelor Publice o propunere legislativă, a spus, marți, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

„În condițiile în care, conform Programului de Guvernare, în anii viitori sunt preconizate creșteri ale salariului minim brut pe economie, pentru a nu genera creșteri excesive ale cuantumului amenzilor raportat la veniturile cetățenilor și la gravitatea faptelor, această măsură va fi propusă pentru adoptare în ședința de Guvern”, a spus, într-o declarație de presă, Monica Dajbog.

În prezent cuantumul amenzilor rutiere se situează între 290 și 2.900 de lei, iar în cazul contravențiilor aplicate persoanelor juridice, acestea pot ajunge până la 14.500 de lei.

„Așa cum știți, potrivit Codului Rutier, amenzile contravenționale se stabilesc în funcție de numărul punctelor-amendă aplicate, iar valoarea unui punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin Hotărâre a Guvernului. În ceea ce privește faptele care reprezintă contravenții, precizez că acestea vor fi reanalizate anul viitor cu ocazia discuțiilor privind noul Cod Rutier. Menționez că la nivelul Parlamentului există un proiect de Cod Rutier care, conform discuțiilor purtate cu ministrul afacerilor interne, urmează a fi supus atenției specialiștilor din cadrul ministerului”, arată sursa citată.

Măsura plafonării valorii punctului de amendă va fi însoțită de acțiuni cu caracter preventiv în domeniul siguranței rutiere, prevenirea accidentelor fiind principala prioritate a Poliției Rutiere, anunță reprezentantul Ministerului de Interne.

Propunerea de plafonare a valorii punctului de amendă la nivelul actual va fi integrată într-un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal – bugetare în anul 2018, care va fi promovat în Guvern de Ministerul Finanțelor Publice și prin care va fi modificată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?