Guvernul vrea să suspende prin ordonanță exportul de lemn. PROIECT
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat în dezbatere publică două proiecte de Ordonanță de Urgență a Guvernului, care vizează reglementări mai stricte în ceea ce privește exporturile de material lemnos, precum și suspendarea temporară a acestora.
Cele două proiecte de act normativ au fost elaborate „având în vedere amploarea tăierilor ilegale de pădure din ultimii 10 ani, efectele acestora asupra sănătății și siguranței cetățenilor, precum și impactul asupra mediului”.
Conform notei de fundamentare a uneia dintre ordonanțe, „prezentul proiect de act normativ are ca obiect de reglementare suspendarea exportului de materiale lemnoase, sub formă de bușteni, cherestea și lemn de foc, încadrat la pozițiile tarifare 4401, 4403 și 4407, până la data de 31 august 2015”.
Cel de-al doilea proiect de act normativ prevede că în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, orice operațiune de export și livrare intra-comunitară trebuie să fie însoțită de licență.
„Licența se va emite pe fiecare operațiune de export sau de livrare intra-comunitară și va conține următoarele: elemente de identificare a emitentului, solicitantului, proveniența, încadrarea tarifară, sortiment de material lemnos, specie, cantitate exprimată în metri cubi, prețul de vânzare, destinația, modalitatea de transport în afara țării și biroul vamal prin care se face exportul sau punctul de trecere al frontierei României în cazul livrărilor intra-comunitare”, conform notei de fundamentare a celui de-a doua ordonanțe de urgență.
Proiectele de OUG au fost elaborate de un grup de lucru format din experții Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului.
Cele două proiecte de OUG vor fi supuse aprobării în următoarea ședință de Guvern.
Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că Guvernul intenționează să interzică, pe o perioadă limitată, exporturile de orice fel de masă lemnoasă neprelucrată, procedura fiind deja pregătită printr-un proiect de ordonanță de urgență care a fost însă blocat în discuții la Ministerul Justiției.
El a precizat că a avut o discuție în acest sens cu ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
„Am solicitat încă de aseară doamnei ministru Gavrilescu, și, sigur, cu Departamentul pentru Relații Europene, cu Economia și cu Justiția, să adoptăm azi o ordonanță de urgență prin care să interzicem pe un termen limitat exportul de orice fel de masă lemnoasă neprelucrată. Din păcate, înțeleg că, Justiția, nu ați găsit soluția, restul la dumneavoastră s-a blocat”, a spus Ponta, miercuri, la începutul ședinței de Guvern.
El le-a cerut reprezentanților Ministerului Justiției să găsească o soluție juridică până săptămâna viitoare, avertizându-i că, în caz contrar, își pot găsi de lucru în altă parte.
„Eu vreau să vă rog, până săptămâna viitoare, să găsiți o soluție sau să vă găsiți toți de la Justiție altceva de lucru! Până săptămâna viitoare, vreau să veniți cu soluția legislativă temporară până când avem o soluție pe termen lung, cu siguranță. Cred că, dacă vă puneți mintea la contribuție, treceți peste «Nu»-ul tradițional și găsiți o soluție”, a arătat prim-ministrul.
Anunțul lui Ponta a fost făcut după ce, marți, proiectul de modificare a Codului silvic, inițiat în vara anului trecut de 125 de parlamentari PSD și trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat în dezbatere la comisiile Camerei Deputaților.
Deputații din comisiile juridică, de agricultură și mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic. Camera Deputaților este forul decizional privind propunerea legislativă, pe care Senatul a readoptat-o în aceeași formă, după ce președintele a trimis-o spre reexaminare.
La sfârșitul săptămânii trecute, în mai multe localități au fost organizate proteste pe tema defrișărilor, iar președintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Exportul de lemn neprelucrat din România este sub un milion de metri cubi anual, iar cel de produse din lemn – peste șapte milioane de metri cubi, ambele cifrând aproximativ două miliarde de euro, a declarat pentru MEDIAFAX președintele Asociației Forestierilor din România (ASFOR), Nicolae Țucunel.
Președintele ASFOR, Nicolae Țucunel, arată, într-un comunicat, că în România se recoltează anual cantitatea de aproximativ 19 milioane metri cubi de masă lemnoasă, din care 12 milioane metri cubi se prelucrează industrial, iar diferența de șapte milioane metri cubi este destinată încălzirii și altor utilizări.