Hackerii care au atacat Apple, Facebook și Twitter sunt din Europa de Est
Un grup de hackeri din Europa de Est este responsabil de recentele atacuri informatice care au vizat Apple, Facebook și Twitter, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate americane.
Două surse citate de Bloomberg au declarat că hackerii par să fi căutat informații despre proiecte de cercetare, date supuse drepturilor de proprietate intelectuală și alte elemente care pot fi comercializate pe piața neagră.
Compania Apple a confirmat că unii dintre angajații săi au fost vizați de un atac informatic. Atacuri similare au vizat Facebook în ultimele săptămâni. Facebook și Apple susțin că în urma atacurilor nu le-au fost sustrase date esențiale.
La începutul lunii ianuarie, platforma de microblogging Twitter a anunțat că a fost atacată de hackeri, fiind compromise conturile a aproximativ 250.000 de utilizatori.