Hackerul clujean acuzat că a spart serverele NASA trebuie să plătească despăgubiri de 580.000 dolari agenției
Tânărul clujean Robert Butyka condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a spart serverele NASA trebuie să plătească agenției americane 584.000 de dolari, a decis, marți, Judecătoria Cluj-Napoca, după ce NASA s-a constituit parte civilă în acest caz și a cerut despăgubiri.
Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian, a declarat corespondentului MEDIAFAX că instanța a admis, marți, acțiunea formulată de NASA, care s-a constituit parte civilă și a cerut despăgubiri de la tânărul Robert Butyka, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a spart serverele agenției americane.
Astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus ca Butyka să plătească 584.000 de dolari către NASA.
Decizia poate fi atacată cu recurs în zece zile de la pronunțare.
Robert Butyka, în vârstă de 26 ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost reținut de DIICOT și a fost arestat preventiv, în 16 noiembrie 2011, pentru 29 de zile, de Judecătoria Cluj-Napoca.
El a fost acuzat de comiterea infracțiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, perturbare gravă a funcționării unui sistem informatic prin introducerea, modificarea și deteriorarea datelor informatice și prin restricționarea accesului la aceste date și deținere fără drept a unui program informatic în scopul săvârșirii acestor infracțiuni, prevăzute de articolul 42, alineatele 1 și 3, articolele 45 și 46, alineatul 2, din Legea 161/2003.
Tânărul clujean a fost condamnat, în 17 ianuarie 2012, la trei ani de închisoare cu suspendare, de către Judecătoria Cluj-Napoca.
Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, judecătorul Lucian Marian, declara că instanța l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe Robert Butyka, cu un termen de încercare de șapte ani.
Instanța a dispus, de asemenea, punerea sa în libertate, sentința fiind executorie, chiar dacă putea fi atacată cu recurs.
În 7 decembrie 2011, Butyka a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj pentru săvârșirea infracțiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, perturbare gravă a funcționării unui sistem informatic prin introducerea, modificarea și deteriorarea datelor informatice și prin restricționarea accesului la aceste date și deținere fără drept a unui program informatic în scopul săvârșirii acestor infracțiuni.
În 10 ianuarie, la Judecătoria Cluj-Napoca a avut loc primul termen în dosarul în care Robert Butyka a fost judecat pentru infracțiuni la legi speciale.
Butyka și-a recunoscut fapta în fața instanței, iar ulterior avocatul acestuia a cerut ca procesul să se judece cu ușile închise pentru că infracțiunea ar aduce atingere demnității inculpatului. Judecătorul a aprobat cererea, astfel că procesul a avut loc cu ușile închise.
Din acest dosar a fost disjuns un altul în care s-a judecat latura civilă, după ce National Aeronautics and Space Administration (NASA) s-a constituit parte civilă și solicită 580.000 de dolari drept despăgubiri.