Haosul rețetei electronice. Românii ajung să stea și trei zile până să își cumpere tratamentul prescris de medici
Rețeta electronică, devenită obligatorie de la 3 ianuarie, a și început să le dea bătăi de cap atât medicilor, cât și farmaciștilor. Astfel, dacă până la începutul anului un pacient trebuia să aștepte cel mult 10 minute pentru a primi medicamentele necesare, odată cu intrarea în vigoare a acestui tip de rețetă, acesta poate să aștepte chiar și câteva zile pentru a obține tratamentul.
Lipsa imprimantelor de calitate, problemele cu softul sau serverul și neștiința unor medici de a completa o rețetă electronică sunt principalii factori din cauza cărora pacienții nu pot intra în posesia tratamentelor într-un timp optim.
„Este un haos general. Medicii nu pot să scrie rețeta, noi farmaciștii nu vedem rețeta, iar atunci când o vedem, pacientul trebuie să aștepte cel puțin jumătate de oră pentru a intra în posesia medicamentelor de pe rețetă. În plus, o parte dintre medici nu completează cum trebuie această rețetă. În concluzie, nu merge nimic”, a declarat pentru gândul farmacistul Doina Oprea.
Care este traseul pe care trebuie să îl parcurgă un pacient pentru a-și cumpăra tratamentul cu rețeta electronică
În mod normal, introducerea rețetelor electronice ar fi trebuit să ușureze atât munca medicilor, cât și a farmaciștilor, dar să și diminueze timpul de stat la coadă al pacienților.
Astfel, dacă lucrurile ar fi mers fără niciun fel de problemă, un pacient nu ar trebui să stea mai mult de 10 minute în fața ghișeului de la farmacie pentru a-și cumpăra medicamentele. Imediat după ce a ajuns în fața ghișeului, pacientul îi dă rețeta farmacistului, acesta din urmă trece rețeta prin fața unui dispozitiv, care citește un cod de bare, iar pe calculator apare tratamentul prescris de medic. Apoi, farmacistul îi spune pacientului dacă are toate medicamentele în farmacie și cât costă. La final, pacientul scoate banii, iar farmacistul îi oferă tratamentul.
În realitate, însă, lucrurile sunt mult mai complicate. Farmaciștii acuză medicii, care nu se descurcă cu programul de completare a rețetelor electronice, iar cadrele medicale acuză sistemul că nu a făcut un program accesibil tuturor, care să nu dea erori.
„Pacientul ar trebui să intre în posesia tratamentului în mininum 10 minute, dacă rețetele ar fi completate corect. Din păcate, există cazuri în care un pacient trebuie să aștepte chiar și câteva zile pentru a-și putea cumpăra medicamentele de care are nevoie, pentru că medicul nu a completat bine rețeta electronică. Acest lucru se întâmplă în cazul celor care vin la farmacie atunci când programul medicului s-a terminat, iar pentru refacerea rețetei trebuie să treacă pe la cabinet a doua sau a treia zi, în funcție de programul medicului”, a declarat pentru gândul Dan Stoian, director la un lanț de farmacii din Capitală.
Dincolo de nepricerea cadrelor medicale de a folosi un soft, farmaciștii spun că cel mai des se confruntă cu rețete care nu pot fi citite de dispozitivele speciale existente în farmacii. „O mare parte dintre medici nu au imprimante performante, iar cititoarele noatre de rețete nu pot descifra codul de bare existent pe rețetele electronice. De cele mai multe ori farmaciștii sunt nevoiți să introducă manual datele din codul de bare al rețetelor electronice, fapt ce întârzie și mai mult procesul de intrare în posesia unui tratament”, a mai precizat Stoian.
Clara Popescu, vicepreședinte Colegiului Farmaciștilor din România, a declarat pentru gândul că aceste probleme puteau fi prevenite, dacă medicii nu amânau până în ultimul moment adaptarea la această nouă eră a rețetelor. „O mare parte dintre problemele cu care se confruntă farmaciștii sunt provocate de medicii care au sperat până în ultimul moment că rețeta electronică nu va intra în sistem prea curând. Cel mai probabil într-o lună-două lucrurile vor intra în normal”, a punctat Clara Popescu.
Pe de altă parte, medicii acuză sistemul computerizat care merge „un pic cam greu”. „De două luni de zile folosesc rețeta electronică. În acest interval de timp am eliberal în jur de 90% dintre rețete în format electronic. Problema nu este la completare, sistemul merge un pic mai greu”, a declarat pentru gândul dr. Elena Măgureanu, medic de familie.
În plus, medicii mai spus că introducerea rețetei electronice i-a debusolat inclusiv pe pacienți, care atunci când întâmpină în problemă nu știu la cine să apeleze.
„Zilele trecute a venit un pacient cu o rețetă de la psihiatrie care nu era completată corect. Acesta mă întreba ce să facă cu rețeta pentru că el nu își poate ridica tratamentul. Noi, medicii de familie, nu putem modifica rețetele eliberate de medicii de specialitate. Astfel, a trebuit să îi scriu psihiatrului pe spatele rețetei ce pași trebuie să urmeze pentru a corecta greșelile”, a mai spus dr. Măgureanu.
Cum i-a pregătit CNAS-ul pe medici să prescrie o rețetă electronică
Pentru a preveni apariția unor astfel de probleme, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) le-a oferit medicilor cursuri de specializare pentru a se acomoda cu softul necesar pentru scrierea rețetelor electronice. „Am fost chemați în amfiteatrul Spitalului Fundeni și în cel de la Universitar, iar acolo, cică, am fost instruiți cum să prescriem o rețetă electronică. Ni s-a spus să ne uităm pe ici pe colo. Nu pot să spun că a fost un curs în adevăratul sens al cuvântului. Ni s-a proiectat pe unul dintre peretele amfitreatrului rețeta electronică și ni s-a spus cum trebuie să o completăm”, a declarat pentru gândul dr. Marina Luculescu, medic de familie.
Nu toți medicii s-au prezentat la aceste cursuri. Unii au fost auto-didacți, în timp ce alții au fost instruiți de diferiți specialiști direct la cabinetele din spitale. „La Institutul Parhon au venit niște specialiști care ne-au explicat cum să completăm acest rețete electronice”, a declarat pentru gândul prof. dr. Constantin Dumitrache, medic endocrinolog. Întrebat câte rețete electronice a prescis de la 1 ianuarie până în prezent, specialistul a punctat că „nu prea mă pricep la chestia asta. Dar noi, medicii de la spital, suntem avantajați pentru că eliberăm rețete doar în ocazii speciale. Numărul rețetelor eliberate de un medic specialist este mult mai mic, spre deosebire de medicii de familie, care eliberează zilnic rețete. Noi specialiștii eliberăm bilete de trimitere și scrisori medicale către medicul de familie, deci el este cel care eliberează rețete. Până în prezent nu am completat nicio rețetă electronică”.
În cazul în care cadrele medicale întâmpină probleme legate de rețeta electronică, CNAS-ul le-a pus medicilor la dispoziție un număr de telefon la care pot suna, iar cineva de la capătul celălalt al firului îi va lămuri în legătură cu problemele întâmpinate.
Peste 87 % dintre medicii înregistrați în SIUI au prescris cel puțin o rețetă electronică
Rețetă electronică este utilizată de o mare parte dintre medici încă din luna iulie a anului trecut. Începând cu 3 ianuarie, toți medicii înscriși în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) sunt obligați să prescrie numai rețete electronice.
Potrivit datelor CNAS-ului, 11.245 de medici sunt înscriși în SIUI, iar până la finalul anul trecut peste 87% dintre medici au prescris, în intervalul 2 iulie – 30 decembrie, cel puțin o rețetă electronică, iar 81,2 % dintre ei au prescis peste 25 de rețete electronice.
De asemenea, în SIUI sunt înregistrați curent 4.489 de furnizori de servicii farmaceutice. Din totalul acestora, 4.025, adică 89,66%, au eliberat până în 30 decembrie cel puțin o rețetă electronică, iar 3.898, respectiv 86,83%, peste 25 de rețete electronice.
Potrivit legislației, toți furnizorii de servicii medicale trebuiau să se alinieze cerințelor tehnice pentru implementarea prescrierii electronice până la 31 decembrie 2012. Utilizarea altor formulare pentru prescrierea medicamentelor cu și fără contribuție personală atrage răspunderea persoanelor vinovate, în conformitate cu dispozițiile legale.
CNAS și casele județene de asigurări de sănătate au stabilit un serviciu de permanență, ca suport suplimentar pentru perioada 29 decembrie 2012 – 3 ianuarie 2013. Numerele de telefon și adresele de email ale persoanelor care asigură permanență pentru suport sunt afișate pe site-urile caselor de asigurări de sănătate.
În perioada 29 decembrie – 3 ianuarie 2013, toți prescriptorii, în special spitalele și medicii de familie, trebuiau să preia în sistemul propriu un calup suficient de mare de serii și numere de PE (instalate și disponibile pentru prescriere) și să aibă un număr suficient de mare de prescripții electronice pretipărite offline la domiciliu (acoperitor pentru consumul mediu lunar), pentru a putea asigura continuitatea prescrierii chiar și în situații limită, cum ar fi o pană de curent sau lipsa conexiunii la internet.
În cazul în care nu există conexiune internet, spitalele vor elibera PE și pe formulare pretipărite offline la domiciliu. Prescripțiile electronice offline la cabinet sau offline la domiciliu sunt valabile pentru eliberare ca și cele online. Farmaciile sunt obligate să elibereze medicația de pe orice variantă a prescripției electronice.
În 27 decembrie 2012, la ora 18.00, în sistem erau 6.373.735 de rețete prescrise și validate, dintre care 6.269.760 online, 100.889 offline la cabinet și 3.086 offline la domiciliu.