Prima pagină » Știri » HARGHITA. Un pui de urs, în căutare de hrană în stațiunea Băile Tușnad, va fi relocat

HARGHITA. Un pui de urs, în căutare de hrană în stațiunea Băile Tușnad, va fi relocat

HARGHITA. Un pui de urs, în căutare de hrană în stațiunea Băile Tușnad, va fi relocat

Un urs de trei ani care vine aproape zilnic în staţiunea Băile Tuşnad, în căutare de hrană, urmează să fie relocat, la solicitarea autorităţilor, după ce se va primi derogare de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Primarul din Băile Tuşand, Albert Tibor, a declarat pentru Agerpres că este vorba de un urs de trei ani, care cel mai probabil a fost adus de mama lui în zonă, întrucât nu se teme de oameni şi vine în oraş doar în timpul zilei.

„Este un urs de trei ani, probabil că în acest an a fost lăsat de mamă şi umblă pe străzile din oraş doar în timpul zilei. A vrut să intre şi în magazine, în hoteluri, nu se teme, probabil că aşa a fost crescut de mama lui, a umblat cu ursoaica printre oameni. Pagubă mare nu a produs, numai că sperie oamenii. Am luat legătură cu APM cu asociaţia de vânătoare şi am cerut relocarea lui”, a declarat Albert Tibor.

Şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita a anunţat că s-a cerut derogare de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru relocarea ursului pe un alt fond de vânătoare

„Vă informăm că, pentru relocarea ursului care produce deranjul locuitorilor în staţiunea Băile Tuşnad, s-a solicitat de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor de către AVPS Sfânta Ana derogare de la statutul de specie protejată, pentru a fi mutat pe un alt fond de vânătoare”, se arată într-o postare pe Facebook a APM Harghita.

Sursa citată a mai precizat că în această primăvară, până în data de 8 mai, în judeţul Harghita au fost înregistrate 22 cazuri de pagube produse de urşi, un caz provocat de un lup şi trei cazuri de pagube produse de mistreţi şi cerbi.

Cele mai multe pagube au fost înregistrate în zona Odorhei-Cristur.

Autor

Citește și