Harta punctelor roșii de cutremur din București. Capitala, în topul european al problemelor legate de riscul seismic

Publicat: 13 05. 2018, 11:54

Datele sunt publicate în raportul pe 2018 al Ordinului Arhitecților din România. Potrivit celor mai recente informații făcute publice de Primăria Municipiului București, în Capitală există 174 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public, și 173 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, fără a reprezenta pericol public. Alte 330 de clădiri din București sunt încadrate în clasa a II-a de risc seismic, iar 95 sunt încadrate în clasa a III-a, în timp ce șase imobile sunt în clasa a IV-a de risc seismic.

Pe harta de mai jos pot fi văzute punctele roșii ale Bucureștiului și zonele cele mai periculoase din Capitală. 

Harta riscului seismic în București. Sursa: Raportul OAR pentru București 

Cu toate că reducerea riscului seismic a fost declarată prioritate legislativă guvernamentală încă din 1994, când a fost adoptată Ordonanța Guvernului nr. 20 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, până în prezent, foarte puține dintre aceste clădiri au fost reabilitate. Cele mai multe, 21 de ani mai târziu, după intrarea în vigoare, la finalul anului 2015, a modificării OG nr. 20/1994, care stabilea interdicția de a desfășura activități comerciale, turistice și de divertisment în clădirile cu risc seismic. 

„Tot prin OG.nr.20/1994 a fost realizat Programul anual de acțiuni pentru proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare la clădiri de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic (care prezintă pericol public), program de finanțare gestionat în prezent de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene”, se arată în Raportul Ordinului Arhitecților din România. 

Ineficiența acestui program este lesne de observat, fie și numai mergând în Centrul Vechi al Bucureștiului. Specialiștii susțin că o parte din vina pentru „decăderea și degradarea” clădirilor vechi o poartă și măsura de închidere a acestor imobile pentru orice altă activitate, în afară de locuit. Totodată, în raportul citat se arată că „eșecul programului de diminuare a riscului seismic este cauzat de: lipsa de transparență a programului, lipsa de informare și implicare a cetățenilor, impunerea soluției și a executantului fără consultarea proprietarilor, costurile mari pe care proprietarii trebuie să le suporte, fără a avea posibilitatea de a cunoaște detalii și de a negocia, lipsa de facilități (mutarea locatarilor, sprijin pentru proprietarii cu posibilități reduse etc.)”. 

În aceste condiții, nu este de mirare că, potrivit datelor transmise de Primăria Municipiului București, la începutul acestui an doar patru clădiri cu risc seismic se aflau în curs de reabilitare, iar de la Revoluție până în prezent, doar 20 de imobile cu risc seismic au fost reabilitate.

„Conform Institutului Național de Statistică prin Recensământul Populației și Locuințelor din 2011 (ultimul realizat), în București existau 132.171 imobile de locuit, cuprinzând 844.541 locuințe. Dintre acestea, 86.662 imobile de locuit (65,2% dintre imobilele din București) sunt construite înainte de 1980, iar 31.511 imobile de locuit (23,7%) au fost construite înainte de 1945. Nu există informații publice referitoare la numărul de persoane care locuiesc în fiecare dintre aceste tipuri de imobile, respectiv în clădirile construite în diferite perioade de timp. Informațiile publice de pe pagina web a Primăriei Municipiului București cu privire la imobilele expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic cuprind anul construcției, numărul de etaje și numărul de locuințe al acestor imobile, dar nu și numărul locuitorilor sau alte informații de detaliu despre ocuparea acestora”, se arată în raportul Ordinului Arhitecților din România. 

Totuși, specialiștii arată că deși riscul seismic este asociat clădirilor istorice, acesta afectează și clădirile mai recente, construite în comunism. 

Având în vedere toate aceste lucruri, reprezentanții Ordinului Arhitecților recomandă patru măsuri care ar trebui luate de urgență: 

„1. Refacerea și completarea OG 20/1994 pentru a asigura cooperare între proprietari, asigurarea de locuințe temporare, proceduri de intervenție diversificate, proiecte integrate (corelare cu Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor), nu doar consolidări structurale;
2. Extinderea și diversificarea surselor de finanțare publice cu fonduri și creditări private, cu un control mai atent al licitațiilor
publice;
3. Refacerea expertizei (ca obiect sau în bloc) cu normative actualizate și dezvoltarea unui post de cercetare a fizicii construcțiilor istorice;
4. Programe de informare și educare a publicului”. 

În cât timp se dă alerta în caz de cutremur major și care sunt zonele de risc în România

În țara noastră, aproximativ 15.000 de clădiri sunt încadrate în clasa I sau II de risc seismic. Astfel, în cazul producerii unui seism major, cel puțin 90.000 de persoane ar avea de suferit, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Cum funcționează, în România, sistemul de alertare și cel de intervenție în caz de cutremur și ce presupune intervenția într-o astfel de situație de urgență majoră? Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență sunt cele două instituții care se ocupă de alertare, respectiv evaluarea situației din teren și acțiunea propriu-zisă a echipelor de intervenție, în cazul în care un seism puternic va lovi România. „Gradul de dotare modest sau chiar absent cu autospeciale, mijloace speciale de intervenție și echipamente pentru executarea unor misiuni operative: asanare pirotehnică, intervenție CBRN, căutare-salvare urbană, căutare-salvare și intervenții specifice în apele teritoriale, adăpostire, înștiințare-alarmare”, sunt vulnerabilitățile menționate în proiectul Strategiei de consolidare și dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) 2016-2025, aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Realitatea sumbră a fost dezvăluită chiar de IGSU, care ar trebui să se afle în linia întâi în cazul unui dezastru de acest fel, însă nu are cele mai importante elemente: dotările necesare pentru intervenția în caz de cutremur.

„Gradul de dotare modest sau chiar absent cu autospeciale, mijloace speciale de intervenție și echipamente pentru executarea unor misiuni operative: asanare pirotehnică, intervenție CBRN, căutare-salvare urbană, căutare-salvare și intervenții specifice în apele teritoriale, adăpostire, înștiințare-alarmare”, se arată în proiectul Strategiei de consolidare și dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) 2016-2025, aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

În cazul unui cutremur puternic în România, trei sferturi dintre locuitorii țării ar fi afectați, infrastructura fiind în multe zone una „critică „, iar dotările cu echipamente pentru misiuni de salvare-căutare sunt slabe sau absente, se mai arată în proiectul de consolidare a IGSU.

Cum arată planul de intervenție al autorităților competente în această problemă? Reporterii Gândul au discutat cu reprezentanții Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) și ai IGSU. Iată care este drumul pe care ar trebui să îl parcurgă o operațiune de intervenție, de la alertarea cu privire la producerea seimului și până la acțiunile de scoatere a oamenilor de sub dărâmături.

IGSU are pentru fiecare județ în parte o evaluare proprie a acestor aspecte de risc în cazul unui cutremur major. Pentru seismele produse în zona Vrancea, cea mai activă zonă din țară din punct de vedere seismic, IGSU are două variante. Varianta A ia în calcul ca puternic impactate municipiul București și județele Vrancea, Buzău, Prahova, Giurgiu, Teleorman, Călărași, Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Brăila, Ialomița, Ilfov, Dâmbovița și Tulcea. Cea de-a doua variantă ia în calcul toate unitățile administrativ-teritoriale din primul caz și, în plus, județele Argeș, Botoșani, Constanța, Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Olt.

„Alerta din Vrancea este trimisă după trei secunde de la detectare către stațiile din țară și către instituțiile pentru situații de urgență”

Institulul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) înregistrează primele date despre un seism și le transmite principalelor instituții implicate în procesul de gestionare a situațiilor de urgență.

Cea mai activă zonă din punct de vedere seismic din România este zona Vrancea. Aici este instalat sistemul Rapid Earthquake Early System (REWS), primul sistem operațional de alertare seismică din Europa, al treilea din lume după cele din Japonia și Mexic și primul de detectare a cutremurelor de adâncime intermediară la nivel mondial. Datele înregistrate de REWS, aflat sub coordonarea INFP, sunt destinate centrelor care gestionează situațiile de urgență și instalațiilor periculoase și intră în funcțiune atunci când se produce un seism de peste 4,5 grade pe scara Richter.

„Sistemul de alertare pe partea de cutremure vrâncene detectează seismul în Vrancea, estimează foarte rapid magnitudinea și trimite alerta cu datele despre cutremur mai repede decât ajunge acesta în București, de exemplu. În ultimii 2-3 ani am transmis 19 alerte, întrucât alertele se trimit pentru seisme de peste 4,5 grade. Dacă scade foarte mult pragul, pot exista și alerte false. Noi nu vrem să dăm alerte false”, explică Alexandru Mărmureanu, șef laborator Rețea Seismică Națională, INFP.

Seismul produs în zona Vrancea nu va fi resimțit imediat în București. „Momentul resimțirii unui cutremur este cu aproximativ 25-30 de secunde întârziat în București față de momentul producerii acelui cutremur. Timpul crește sau scade în funcție de distanța dintre epicentru și localitatea în care se resimte”, explică Alexandru Mărmureanu.

Sistemul REWS al INFP trimite alerta cu magnitudinea seismului către stațiile din teritoriu și către centrele care gestionează situațiile de urgență din zonele în care cutremurul va fi resimțit,  la trei secunde după producerea acestuia în Vrancea.

Alexandru Mărmureanu ține să precizeze că alerta transmisă din Vrancea centrelor pentru situații de urgență din țară nu se bazează pe o predicție, ci este transmisă după ce seismul s-a produs, iar stația din Vrancea are datele inițiale referitoare la acesta: „Alertarea nu se realizează înaintea producerii cutremurului. Seismul este produs, este detectat în zona epicentrală, deasupra cutremurului, la suprafața pământului. Acolo se calculează foarte repede datele – magnitudine, adâncime – și aceste date sunt trimise sub formă de alertă în București, unde cutremurul nu s-a simțit încă. Nu vorbim despre o predicție, sunt date clare, măsurate.”

Alertele INFP ajung atât la IGSU, cât și către Inspectoratele pentru Situații de Urgență din fiecare județ. În plus, INFP transmite date și în județele din Bulgaria vecine cu Dunărea și către Centrul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne.

„De asemenea, alertele sunt trimise și către forurile noastre superioare, cum este Autoritatea Naționață pentru Cercetare Științifică (ANCS). Informațiile sunt stocate și pe aplicația online, unde sunt stocate toate datele despre seismele produse”, explică Alexandru Mărmureanu.