Hașotti: Am cerut oprirea operațiunii de prelevare de ADN de la voievozii dinastiei Basarabilor

Hașotti: Am cerut oprirea operațiunii de prelevare de ADN de la voievozii dinastiei Basarabilor
Publicat: 28/06/2012, 18:39
Actualizat: 26/01/2013, 11:22

Ministrul Culturii, Puiu Hașotti, declară, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a dat dispozițiile necesare pentru a se opri prelevarea de ADN de la voievozii din familia Basarabilor – operațiune începută joi, la Curtea de Argeș -, din respect pentru ceea ce au însemnat acești domnitori.

Mormântul lui Vlaicu Vodă, aflat la Biserica Domnească din Curtea de Argeș, a fost deschis joi, după aproape 700 de ani, evenimentul făcând parte dintr-un proiect inițiat de Ministerul Culturii ce are ca scop prelevarea de ADN în vederea stabilirii originii controversate a familiei Basarabilor.

Puiu Hașotti menționează că autorizația obținută de cercetătorii care au efectuat deshumarea nu prevede prelevarea de ADN.

„Autorizația pentru cercetarea arheologică preventivă pentru Biserica Domnească Curtea de Argeș a fost obținută înaintea mandatului meu de ministru al Culturii și Patrimoniului Național.
Autorizația nu stipulează prelevarea de probe ADN, ci doar «săpături arheologice preventive». Recoltarea de ADN din osemintele unui voievod, trebuia specificată în autorizație”, spune ministrul Culturii în comunicat.

„Poate că pentru știință ar fi importantă prelevarea de ADN, dar, din respect pentru ceea ce au reprezentat domnitorii Țării Românești, nu pot fi de acord cu prelevarea de ADN. Este important că acești domnitori au marcat istoria națională și prea puțin important dacă au avut sau nu o ascendență cumană. În calitate de ministru, am dat dispozițiile necesare pentru a se opri prelevarea de ADN și pentru a verifica cercetarea științifică în ansamblul ei”, a adăugat acesta.

„Din punctul meu de vedere, important este ce au realizat acești domnitori pentru România. Important este că s-au simțit români, iar prelevarea ADN-ului, care presupune deshumarea voievozilor, este neînsemnată comparativ cu amprenta pe care acești domnitori o au asupra poporului român și istoriei acestuia”, a încheiat ministrul.

La deshumarea osemintelor lui Vladislav I, cunoscut ca Vlaicu Vodă, au participat specialiști, parte într-un proiect inițiat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Mondial (MCPN) în colaborare cu mai multe instituții științifice din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit inițiatorului demersului, scopul urmărit este obținerea ADN-ului unor reprezentanți ai primei dinastii feudale din Țara Românească, cea a Basarabilor, pentru a se realiza o cercetare științifică asupra originii lor, scutită de subiectivism, care să pună adevărul istoric în drepturile sale legitime, urmând a se stabili originea Basarabilor, despre care s-a spus că ar fi slavă, cumană sau valahă, românească.

„Proiectul este amplu și vizează toți domnitorii români din ultimii 1500 – 2000 de ani. Primul dintre ei este Vladislav I, cunoscut ca Vlaicu Vodă, din familia Basarabilor, care prin tradiție își are originea în Țara Românească, potrivit istoricilor, de la Radu Negru. Unii cercetători însă au început să-i atribuie o probabilă origine cumană, un popor originar din Asia. Vrem să punem adevărul istoric în drepturile sale legitime”, a declarat Alexandru Simion, cercetător la Academia Română.

Specialiștii au deschis primul mormânt al unui domnitor, urmând să se preleveze probe ADN și din mormântul aflat în incinta Mănăstirii de la Curtea de Argeș.

Ulterior, arheologii se vor muta la Mănăstirea Cozia, situată pe Valea Oltului, la mormântul lui Mircea cel Bătrân, și la Mănăstirea Dealu, de lânga Târgoviște, unde se află capul domnitorului Mihai Viteazul.

Din mormântul lui Vlaicu Vodă au fost prelevate o falangă a mâinii stângi, un molar și un metatarsian drept, probe care în urma analizelor vor fi compromise total, și s-au găsit umarul drept al cămășii, cel stâng al tunicii, un fragment din cureaua de piele, mai mulți nasturi ai tunicii și 20 de mărgeluțe ale unei diademe.

Materialele prelevate vor fi studiate în mai multe locuri din România și din alte țări. Probele de la Curtea de Argeș vor fi transportate la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca și, ulterior, la universități din Olanda, Anglia și Spania.

„Lucrările se efectuează în baza avizului cu nr. 142/2012, care permite efectuarea unor săpături și cercetări arheologice în situl Biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeș, operatiunea este aprobată de Ministerul Culturii și se realizează prin Academia Română și Asociația Patrimonium Transsylvanicum”, a declarat directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeș, arhitect Florin Scărlătescu.

Proiectul prevede săpături la Biserica Domnească din Curtea de Argeș, probabil cel mai important loc din țară pentru epoca medievală timpurie, dar și în alte situri istorice, precum cele de la mănăstirile de la Cozia, unde este înmormântat Mircea cel Bătrân, care a domnit în perioada 1386 – 1418, Arnota, unde se află rămășițele lui Matei Basarab (1632 – 1654), Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște, unde a fost îngropat capul lui Mihai Viteazul (1593 – 1601) și mănăstirea Curtea de Argeș, unde este înmormântat Radu de la Afumați.

Beneficiarul operațiunii este Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Vedeta din România pe care puțini și-o amintesc! Mama ei e disperată: fiica a renunțat...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Anunțul MAE de ultim moment despre românii dispăruți în Spania, în urma inundațiilor catastrofale
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Lege pentru românii de la bloc. Se montează neapărat la ușă. Asociația de proprietari te...
Cea mai bună omletă din lume. Rețeta care face furori peste tot
Club Colectiv, la un pas de o nouă tragedie, la 9 ani de la incendiul...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Un studiu sugerează că stelele eșuate ar putea forma planete