Hașotti: Declarațiile lui Blaga demonstrează cât de necesară era înlocuirea prefecților fideli PD
Vicepreședintele PNL Puiu Hașotti a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că afirmațiile secretarului general al PD Vasile Blaga arată cât de necesară era schimbarea prefecților partizani politic ai PD, el precizând că de fapt acesta a fost adevăratul motiv pentru care s-au făcut înlocuirile.
"Declarațiile domnului Blaga arată cât de necesară era înlocuirea acestor prefecți care s-au remarcat numai prin partizanat politic față de PD. Acesta este motivul pentru care au fost schimbați", a declarat pentru MEDIAFAX senatorul liberal Puiu Hașotti.
Secretarul general al PD, Vasile Blaga, le-a recomandat prefecților înlocuiți de Guvern să atace în instanță deciziiile, pentru că ‘sigur vor câștiga’, liderul democrat anunțând că urmează să fie schimbați alți prefecți PNL care l-au criticat pe premierul Tăriceanu sau care sunt apropiați de PLD.
"PD apreciază că modul în care au fost schimbați o serie de prefecți reprezintă o lovitură grea pentru reforma administrației publice și arată că Guvernul în general și PNL în special tratează problema depolitizării administrației publice la fel ca PSD, adică pentru ei este o vorbă aruncată în vânt”, a declarat, joi, Vasile Blaga.îLiderul democrat le-a recomandat prefecților în cauză să se adreseze instanțelor de contencios administrativ pentru că “sigur vor câștiga”.
“Apreciem că această schimbare s-a făcut și absolut netransparent. Pentru prima dată, la ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, nici la partea întâi sau la partea a doua, nu erau publicate aceste proiecte de hotărâri. Au fost date 17 comunicate ale Guvernului și în nici unul nu au fost făcute referiri la aceste lucruri, doar purtătorul de cuvânt a răspuns la o întrebare a presei”, a precizat fostul ministru al Administrației și Internelor.
El a arătat, însă, că existau “semne” că Guvernul Tăriceanu II va schimba o serie de prefecți din funcție.
“După ce PD a fost scos de la guvernare a fost o foarte bună înțelegere de abordare între PSD și PNL pe această temă”, a susținut Blaga.
Declarația vicepreședintelui PNL Puiu Hașotti în replică la acuzațiile lui Blaga contrazice, însă, comunicatul Guvernului remis agenției MEDIAFAX miercuri, după ședința în care s-au decis înlocuirile. (Mediafax)