Prima pagină » Știri » Hillary Clinton, constrânsă să se apere împotriva propriilor afirmații despre Martin Luther King

Hillary Clinton, constrânsă să se apere împotriva propriilor afirmații despre Martin Luther King

Hillary Clinton a fost costrânsă duminică să se apere după ce a făcut unele remarci percepute de comunitatea afroamericană drept o critică a mișcării drepturilor civice din Statele Unite și o atitudine condescendentă față de rivalul său, Barack Obama, relatează AFP.

Hillary Clinton a fost costrânsă duminică să se apere după ce a făcut unele remarci percepute de comunitatea afroamericană drept o critică a mișcării drepturilor civice din Statele Unite și o atitudine condescendentă față de rivalul său, Barack Obama, relatează AFP. Această polemică îi periclitează poziția lui Clinton, care are nevoie de o susținere totală a comuntății afroamericane din Carolina de sud, la 26 ianuarie, scrutin esențial pentru desemnarea candidatului democrat în cursa pentru Casa Albă.

Duminică, presa a alocat un timp foarte important relatărilor despre tensiunile pe care Hillary Clinton le-a stârnit în rândul comunității afroamericane, săptămâna trecută, părând să minimizeze rolul lui Martin Luther King, un erou din anii ’60 în cadrul luptei pentru drepturile persoanelor de culoare din America.

"Visul doctorului King a început să se realizeze când președintele Lyndon Johnson a aprobat legea privind drepturile civice în 1964 (…) A fost nevoie de un președinte pentru a realiza acest lucru", a declarat, luni, Clinton. Aceasta a fost o trimitere la rivalul său principal, tânărul senator de culoare Barack Obama, pe care Clinton îl acuză că ar fi făcut promisiuni frumoase fără substanță, în timp ce, în cazul ei, aceasta a invocat experiența.

Atacurile lui Bill Clinton din cursul săptămânii trecute au amplificat această situație tensionată în Carolina de Sud. Fostul președinte a precizat că opoziția senatorului de Illinois față de războiul din Irak reprezintă "basme". Conștientă de faptul că înaintează pe un teren minat, Hillary Clinton a contraatacat duminică acuzându-și adversarii că îi fac procesul ei și soțului ei.

Barack Obama a calificat afirmațiile lui Hillary Clinton despre Martin Luther King "nefericite și neavizate", în cursul unei conferințe telefonice cu jurnaliștii.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și