Hillary Clinton, egalată într-un sondaj la nivel național de Barack Obama
Senatorul democrat Barack Obama, care a câștigat sâptămâna trecută adunarea electorală din statul Iowa, a egalat-o pe Hillary Clinton la nivel național, potrivit unui sondaj Gallup citat de USA Today, în ediția electronică.
În prezent, Barack Obama beneficiază de 33 la sută din intențiile de vot, la egalitate cu Clinton, care în urmă cu trei săptămâni avea un avantaj de 15 puncte.
Fostul senator John Edwards a înregistrat o creștere de cinci procente la nivel național, ajungând la 20 la sută, potrivit studiului Gallup. Candidatul republican Mike Huckabee, care a obținut victoria în Iowa, este creditat cu 25 la sută din intențiile de vot, în timp ce lui Rudolph Giuliani, fostul primar al orașului New York, îi reveneau 20 la sută, iar senatorului de Arizona, John McCain, 19 procente.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro