Horia Georgescu, acuzat de abuz în serviciu în noul dosar ANRP: Nu am încălcat nicio lege
„Valorile supraevaluate, dacă au fost, dar nu cred că este cazul, sunt responsabilitatea celor care le-au făcut. Din punctul meu de vedere, eu nu am încălcat nicio lege. Nu am dat declarații. Am calitatea de suspect pentru abuz în serviciu. Pe domnul Rotaru nu-l cunosc Eu sunt acuzat de faptul că nu mi-am îndeplinit niște atribuții de serviciu, dar eu nu am încălcat nicio lege. Eu, din punctul meu de vedere, puteam să aprob sau să trimit spre evaluare. (…)Nu era niciun element care să indice acest lucru (n.r. supraevaluarea) deoarece aceste dosare aveau filtre: primărie, prefectură, aparat tehnic al ANRP-ului, direcție juridică. Dacă erau probleme, aceștia semnalau aceste lucruri”, a declarat Horia Georgescu după ce a luat la cunoștință acuzațiile.
Horia Georgescu este judecat într-o altă cauză ANRP, fiind acuzat de abuz în serviciu în legătură cu activitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, calitate deținută înainte de a prelua conducerea ANI.
În aceeași cauză a fost audiat și omul de afaceri Mihai Rotaru. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că audierea sa are legătură cu un nou dosar ANRP, existând suspiciuni potrivit cărora acesta ar fi fost unul dintre beneficiarii unor supraevaluări a trei terenuri din Bistrița.
Prejudiciul în acesta caz este estimat la 17 de milioane de euro, au precizat sursele citate. 15 persoane sunt vizate de anchetă, au precizat pentru MEDIAFAX surse judiciare, fiind vorba despre membri ai comisiei ANRP, evaluatori, cesionari de drepturi litigioase și beneficiar. Faptele ar fi fost comise în anul 2009.
Omul de afaceri Mihai Rotaru este cercetat într-o altă cauză a DNA, fiind acuzat că i-a dat mită 600.000 de euro fostului deputat PNL Ioan Oltean pentru a interveni la ANRP în favoarea sa. Rotaru ar fi obținut de la ANRP o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.