Prima pagină » Știri » Horia Simu, foști membri ai Comisiei pentru despăgubiri și un evaluator, urmăriți penal

Horia Simu, foști membri ai Comisiei pentru despăgubiri și un evaluator, urmăriți penal

Horia Simu, foști membri ai Comisiei pentru despăgubiri și un evaluator, urmăriți penal
Omul de afaceri Horia Simu, foștii membri ai Comisiei pentru despăgubiri din ANRP Ingrid Zaarour, Theodor Nicolescu, Mihnea Iuoraș și Ionela Nicolescu, alături de expertul evaluator Florin Hanu, sunt urmăriți penal de DNA în dosarul privind retrocedarea unui teren supraevaluat cu 55 mil. euro.

Omul de afaceri Horia Simu va fi prezentat, vineri, Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă, după ce a fost reținut de DNA, joi noapte, în dosarul privind retrocedarea ilegală a unui teren din București, supraevaluat cu peste 55 milioane de euro.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a lui Horia Simu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, anunță parchetul.

De asemenea, în cauză, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Ingrid Zaarour, Theodor Cătălin Nicolescu, Mihnea Remus Iuoraș și Ionela Mihaela Nicolescu (fostă Bărbulescu), președinte, vicepreședinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), la data faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În cauză, mai este urmărit penal și Florin Alexandru Hanu, expert evaluator, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii ianuarie 2015, ANRP a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în perioada 2008 – 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

Concret, la data de 28 februarie 2008, Ingrid Zaarour, Theodor Cătălin Nicolescu, Mihnea Remus Iuoraș, Ionela Mihaela Nicolescu (fostă Bărbulescu) și alte persoane – membri ai comisiei – au aprobat un raport de evaluare, întocmit de expertul evaluator Hanu Florin Alexandru, corespunzător dosarului de despăgubire nr. 38386/CC/2007, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Deciziei nr. 2 din 28.02.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și, implicit, a Standardelor Internaționale de Evaluare.

În cuprinsul raportului întocmit cu nerespectarea standardelor și legislației menționate mai sus, valoarea totală la care a fost evaluat imobilul supus despăgubirii (teren în suprafață de 97.509 metri pătrați situat în București, în zona cartierului Militari), s-a ridicat, conform expertului evaluator, la suma de 128.276.015 euro (1315, 53 euro/mp) echivalentul a 466.770.763 lei, prin supraevaluarea acestuia cu 55.144.265 euro, echivalentul a 200.658.951 lei, prejudiciind bugetul de stat cu această sumă, și facilitând obținerea unor foloase patrimoniale necuvenite de către inculpatul Simu Horia, în același cuantum.

Procurorii mai spun că Horia Simu a sprijinit și înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către președintele, vicepreședintele și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin depunerea la dosarul de despăgubire a mai multor documente prin care s-au justificat necorespunzător realității o stare de sănătate precară și o identificare greșită a terenului în scopul acreditării ideii de „imposibilitate de restituire în natură” și de „urgență” în soluționarea dosarului.

Acest lucru a asigurat un cadru aparent legal procedurii de despăgubire și împreună cu acceptul său dat supraevaluării făcute de inculpatul Hanu Alexandru Florin, au creat membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor premisele necesare aprobării raportului de evaluare, întocmit în condiții nelegale.

În cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Ionela Mihaela Nicolescu (fostă Bărbulescu).

În cauză, se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Theodor Cătălin Nicolescu, Mihnea Remus Iuoraș și Florin Alexandru Hanu au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, alături de Zaarour Ingrid sub control judiciar, la data de 9 aprilie 2015, pentru fapte asemănătoare.

În dosarul ANRP, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus, la 9 aprilie, trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP, precum și a patru inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați.

Astfel, în fața instanței vor ajunge foștii deputați Marko Attila și Theodor Nicolescu, fostul președinte al ANI Horia Georgescu, Ingrid Zaarour, Mihnea-Remus Iuoraș, Ingrid-Luciana Popa-Mocanu, Remus-Virgil Baciu și Constantin-Cătălin Canangiu.

De asemenea, au fost trimiși în judecată și experții evaluatori Gheorghe Vișoiu, Alexandru-Florin Hanu, Neculai Nistor și Dorin-Cornel Drulă.

„Prin acțiunile sau inacțiunile lor intenționate, cei 12 inculpați din prezenta cauză au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro”, conform anchetatorilor.

Dosarul a fost mutat de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) la Curtea de Apel București după ce Cătălin Theodor Nicolescu și Marko Attila-Gabor au demisionat din Parlament.

Autor

Citește și