Prima pagină » Știri » Horoscop 19 decembrie 2019. Zodiile care vor avea parte de oportunități de neratat și vor ieși învingătoare astăzi

Horoscop 19 decembrie 2019. Zodiile care vor avea parte de oportunități de neratat și vor ieși învingătoare astăzi

Horoscop 19 decembrie 2019. Zodiile care vor avea parte de oportunități de neratat și vor ieși învingătoare astăzi
HOROSCOP 19 DECEMBRIE 2019: Pe ultima sută de metri în Fecioară, Luna aderă la un aspect armonios de trigon cu Venus din Capricorn, pregătind o dimineață productivă pentru zodiile de Pământ (Taur, Fecioară și Capricorn). Dup-amiază, când intră în Balanță, formează o configurație astrală tensionată de careu cu Jupiter din Capricorn, indiciu cum că semnele Cardinale (Berbec, Rac, Balanță și Capricorn) s-ar putea să aibă parte de o după-amiază mai tensionată.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE BERBEC

În prima parte a acestei zile, dai dovadă de un nivel de productivitate la fel de ridicat ca în dup-amiaza zilei de ieri, semn că s-ar putea să duci la bun sfârșit o bună parte din activitățile zilei încă de dimineață. După orele amiezii, ar putea apărea însă unele tensiuni între tine și superiori. Sau poate că tu și persoanele cu care lucrezi – partenerul de afaceri, clienții și/ sau colaboratorii – aveți neclarități în privința cui îi revin anumite responsabilități. Este evident că trebuie să discutați aplicat pe tema acelor lucruri care au dus la apariția unor scântei între voi azi.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE TAUR

Ești bine dispus(ă) și vesel(ă) în această dimineață, semn că starea de spirit bună de care te-ai bucurat în dup-amiaza zilei de ieri s-a cultivat cu succes până astăzi. Nu același lucru se poate spune însă despre a doua parte a acestei zile, atunci când lucrurile par să nu evolueze în aceeași direcție bună. Anumite sarcini de serviciu mai complicate riscă să te aducă la capătul puterilor sau să îți influențeze în mod negativ dispoziția. Așadar, ai mare grijă să nu te implici prea mult emoțional pentru că s-ar putea ca stresul să-ți consume energia cu totul fără să realizezi.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE GEMENI

Calmul dup-amiezei de ieri se prelungește până astăzi, când pleci de acasă echilibrat(ă) perfect la nivel emoțional. La serviciu, lucrurile par să meargă bine, dar s-ar putea ca, în plan sentimental, să ai de-a face cu tensiuni după orele prânzului. Tu sau partenerul puneți presiuni prea mari pe celălalt, având tendința de a-l sufoca sau de a-l face să simtă că ceea ce face nu este destul. Poate că există unele probleme de încredere pe care trebuie să le discutați ori trebuie să dați dovadă de mai multă sinceritate unul în raport cu celălalt. Altfel, situația se poate înrăutăți vizibil.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE RAC

În dimineața acestei zile, abilitățile tale de comunicare și de a interacționa eficient cu ceilalți se mențin la cotele ridicate dictate ieri dup-amiază de astre, dar s-ar putea ca unele lucruri să rămână însă nediscutate din varii motive. Așa se face că, în a doua jumătate a zilei, pot apărea tensiuni între tine și partener pe teme domestice sau de ordin casnic, fapt ce poate conduce la replici acide, care nu duc însă niciunde. Caută să te concentrezi mai degrabă pe descoperirea de soluții decât pe căutarea vinovatului. Altfel, sfârșiți prin a vă pierdeți vremea fără să realizați mare lucru.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE LEU

În prima parte a zilei, se mențin șansele crescute de câștig din dup-amiaza de ieri, semn că nu îți lipsesc randamentul și capacitatea de a atrage oportunități în direcția ta. Spre orele amiezii însă, există posibilitatea ca atmosfera de la serviciu să devină una încărcată. Apar unele diferențe de opinie între tine și colegii de muncă sau poate că unele confuzii sau nelămuriri te aduc în situația de a comite erori care nu îți stau deloc în caracter. În ciuda incompatibilității de viziune care se face remarcată între voi, trebuie să găsiți totuși puterea de a căuta un teren comun.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE FECIOARĂ

În prima jumătate a acestei zile, pari să fii la fel de binedisupus(ă) ca ieri dup-amiază, iar acest lucru te ajută să îți începi ziua cu spor și entuziasm. După orele prânzului, s-ar putea să îți dai seama însă că te-ai lăsat pradă impulsului și că poate ai băgat mâna prea adânc în buzunar, încredințat(ă) că nu vei cheltui atât de mult. O scurtă accesare a aplicației aferente contului tău bancar relevă însă altceva, semn că va trebui să îți regândești limitele financiare pe sfârșitul de săptămână. În caz contrar, s-ar putea ca bugetul tău de sărbători să sufere teribil.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE BALANȚĂ

Cu toate că rămâi în dispoziția introspectivă dictată ieri dup-amiază de astre, ai parte de o dimineață liniștită, în care te bucuri de echilibrul necesar pentru a face față provocărilor zilei. S-ar putea totuși, ca după programul de la serviciu, atmosfera din familie să nu coincidă cu starea ta de spirit calmă. Ceva din atitudinea ta nu le convine apropiaților și nu se dau în lături să îți ascundă acest lucru. În felul acesta, s-ar putea contura unele tensiuni între voi, care riscă să ruineze dup-amiaza acestei zile. Găsește-ți puterea să lași de la tine dacă vezi că nu cedează.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE SCORPION

Ești sociabil(ă) și deschis(ă) în această dimineață, iar de aceste calități potențate te-ai bucurat și în dup-amiaza zilei de ieri, semn că dacă nu ai avut timp atunci să obții tot ce ți-ai dorit din interacțiunile cu ceilalți, îți poți relua cu succes planurile astăzi. Emani siguranță de sine prin toți porii, iar acest lucru te ajută să creezi impresia unei persoane pe care se poate conta realmente. Acest lucru nu înseamnă însă că nu ai și tu temerile tale. Ele s-ar putea manifesta chiar astăzi, după programul de la serviciu, când reiese din vocea ta că ai unele nesiguranțe.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE SĂGETĂTOR

Aceasta este una dintre acele zile în care finanțele tale sunt fluctuante. Prima parte a zilei poate veni la pachet cu oportunități de suplimentare a veniturilor și/ sau de a valorifica o parte din economii prin intermediul investițiilor, dar s-ar putea ca, până dup-amiază, să fie nevoie să glisezi acele sume în alte direcții. Cel mai probabil este vorba despre un proiect sau de un plan de viitor care necesită finanțare rapidă pentru a face unele progrese vizibile. În orice caz, bugetul tău nu se va schimba prea mult astăzi, cu toate că ajung să-ți intre bani frumușei în buzunar.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE CAPRICORN

Dispoziția ta din această dimineață este la fel de bună ca ieri dup-amiază. Ai o mentalitate de învingător(oare), care reușește să vadă oportunități acolo unde altfel le-ar fi trecut cu vederea. S-ar putea însă ca, după orele prânzului, să observi că unele lucruri nu depind doar de tine. Există autorități deasupra ta care ghidează felul în care evoluează anumite situații sau care îți impun să acționezi într-un mod pe care tu nu l-ai fi ales. Poate că dacă ți-ai susține punctul de vedere în fața șefilor, ai reuși să îi convingi că abordarea ta este mai potrivită contextului de azi.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE VĂRSĂTOR

Cu toate că astăzi – ca ieri dup-amiază, de altfel – ești mai retras(ă) și mai tăcut(ă) decât de obicei, nu înseamnă că starea ta de spirit lasă de dorit. Ba dimpotrivă, ești bine cu tine însuți(ăți) și într-o stare de echilibru care îți permite să gestionezi cu bine urgențele și decalajele care pot face obiectul acestei dimineți. Există însă unele situații în care ai putea avea senzația că pierzi controlul, sentiment care riscă să-ți răpească din capacitatea de a cântări repede și eficient care este cea mai bună strategie de atac. Nu te pierde cu firea și vezi ce-i de făcut.

HOROSCOP 19 DECEMBRIE PEȘTI

Nivelul ridicat de randament afișat ieri dup-amiază continuă să se manifeste și în această dimineață, indiciu cum că ai putea duce la îndeplinire mai multe sarcini de lucru decât te-ai fi așteptat. În plus, ești comunicativ(ă) și reușești să îi animi pe ceilalți cu entuziasmul de care dai dovadă atunci când vorbești și te ocupi de proiectele voastre comune. Cu toate acestea, s-ar putea ca nu toate persoanele cu care colaborezi să fie atât de pasionate ca tine, lucru de care devii, din păcate, conștient(ă) în dup-amiaza acestei zile. Încearcă să vezi ce poți face pentru a le resuscita interesul.

Autor

Citește și