Horoscop săptămânal, 17-23 august 2020. „Leii” își schimbă stilul de viață

Publicat: 17 08. 2020, 17:32
Actualizat: 17 08. 2020, 17:57
Astrologul Mădălina Manole îți oferă horoscopul complet, exclusiv, pe Gândul.ro! (FOTO: Pixabay.com)

„Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 17-23 august 2020, pentru toate zodiile. Săptămâna aceasta se evidențiază prin formarea aspectului de Lună Nouă în zodia Leu, un aspect care deschide noi oportunități pentru toate zodiile, remarcându-se în mod deosebit impactul asupra nativilor Taur, Leu, Scorpion și Vărsător.

Un alt mare atu al perioadei care urmează este comunicarea, dat fiind că Mercur va tranzita zodia sa de domiciliu, Fecioara, și ne va imprima un raționament lucid și o capacitate de analiză și sinteză deosebită, calități pe care le vom expune în dialogul cu cei din jur, dar și în negocieri.

Sfatul astrologului: Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop săptămânal Berbec: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Luna Nouă se formează întocmai în sectorul iubirii și șansele de a trece la o nouă etapă în plan sentimental sunt foarte mari, indiferent că vorbim de o nouă relație sau de consolidarea celei actuale. Pentru mulți nativi este o perioadă în care se pot deschide discuții despre posibilitatea de a deveni părinți. Dacă ai copii deja, profită de acest răstimp pentru a te apropia mai mult de ei, pentru a petrece timp împreună și a le edscoperi pasiunile, hobby-urile.

Carieră

La locul de muncă dai dovadă de pragmatism, dar și de o capacitate de sinteză foarte bună, iar aceste abilități, mult accentuate acum, te vor ajuta să-ți eficientizezi activitatea și să găsești cele mai bune soluții profesionale. Comunicarea cu colegii este foarte bună și vă puteți oferi sprijin reciproc.

Bani

În plan financiar vin surprize neașteptate, plăcute, care te pot ajuta să-ți deschizi noi orizonturi. Dorința de independență financiară te va stimula să găsești cele mai revoluționare metode de a-ți îmbunătăți veniturile. Ai încredere în ideile tale!

Sănătate

Cu Mercur în tranzit prin sectorul sănătății crește interesul pentru documentare, pentru a afla cel mai bun remediu și tratament la problemele pe care le ai. Poate fi vorba doar de dorința de a-ți schimba stilul de viață, de a ține o dietă și a face mai mult sport. Mulți nativi aleg să-și facă analizele medicale în această perioadă, iar veștile vor fi bune.

Horoscop săptămânal Taur: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Este o perioadă favorabilă să-ți consolidezi relațiile cu cei dragi, în special cu familia și cu persoana iubită. Comunicarea în cuplu se va îmbunătăți remarcabil și ai toate șansele să lămurești acele neînțelegeri mai vechi care te-au frământat până acum. Cei singuri pot flirta cu mai multă ușurință, însă vor fi atrași doar de persoane cu care, într-adevăr, au ce discuta, care îi stimulează intelectual.

Carieră

Ești mult mai eficientă la locul de muncă, te organizezi impecabil, iar săptămâna aceasta reușești să pui o piatră la temelia carierei tale. Dacă vrei să negociezi ceva cu șefii sau colegii, așteaptă până miercuri, când șansele de a obține rezultatul dorit sunt foarte mari.

Bani

Nu ar strica să fii puțin mai cumpătată în cheltuieli. Săptămâna aceasta tinzi să ai dare de mână în două direcții: o dată pentru locuință, pentru propriu tău confort domestic, și a doua oară pentru distracții, mai ales dacă pleci într-o vacanță sau deja te afli în concediu.

Sănătate

Dacă te va necăji ceva în această perioadă, cel mai probabil va fi vorba de o problemă a sistemului digestiv, motiv pentru care recomandarea este să nu faci exese și să ai mare grijă la alimentație.

Horoscop săptămânal Gemeni: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Încearcă să petreci mai mult timp cu familia pentru că nevoia este mare și reciprocă. Poți sta la povești cu părinții și poți afla informații prețioase despre tine, din copilăria ta, care să te ajute să te înțelegi mai bine în prezent. Raportarea la trecut poate desluși chiar și unele mistere sentimentale.

Carieră

Este o perioadă foarte bună pentru comunicare și negociere, dat fiind că Luna Nouă îți va activa acest sector. Prin urmare, fii cu ochii-n patru pentru că poți descoperi noi oportunități de afirmare, poți lega noi prietenii care să se dovedească utile profesional și nu este exclus să începi noi colaborări, să te asociezi cu persoane importante.

Bani

Se întrevăd surprize financiare de natură să-ți îmbunătățească veniturile, dar va trebui să dai dovadă de mai multă înțelepciune în felul în care-ți administrezi bugetul. Poți avea parte de idei revoluționare, nonconformiste despre cum să faci bani în următoarea perioadă.

Sănătate

Dacă reușești să menții echilibru între muncă și odihnă și nu faci excese, săptămâna aceasta nu ai de ce să-ți faci griji legate de sănătate. În weekend poți profita din plin și te poți relaxa.

Horoscop săptămânal Rac: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Venus, planeta iubirii, continuă să-ți tranziteze zodia, ceea ce te face mai plăcută în fața tuturor și-ți aduce ocazia de a te armoniza mai bine cu partenerul. Aspectele pe care le face în această săptămână, pe de o parte, îți cer să dai dovadă de mai multă înțelepciune, iar pe de altă parte, te răsplătesc cu surprize neașteptate și plăcute.

Carieră

Din a doua jumătate a săptămânii se întrevăd șanse mari de a negocia un aspect profesional în avantajul tău. Comunicarea este un atu și nu ezita să-ți expui doleanțele, însă nu o face sub formă de reproș. Colegii îți sunt aproape și te susțin.

Bani

Luna Nouă se formează întocmai în sectorul financiar, iar acest aspect poate veni cu noi oportunități de îmbunătățire a veniturilor, poate veni cu șansa unui câștig suplimentar. Unii nativi vor reuși să-și valorifice propriile lor talente.

Sănătate

Ești într-o formă bună întreaga săptămână, mai ales că în sfârșit reușești să de detensionezi psihic, să lași grijile deoparte.

Horoscop săptămânal Leu: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Șansele de a cunoaște pe cineva acum cresc foarte mult, mai ales că ai darul de a atrage privirile, de a cuceri cu un simplu zâmbet. Dacă ești parte a unui cuplu, poți folosi contextul astrologic pentru a-ți consolida relația prin dialog sincer și deschis.

Carieră

Este o perioadă bună pentru reevaluări profesionale, pentru a-ți reanaliza cariera și direcția pe care te afli, dar mai alea pentru a-ți seta noi obiective. Ai idei bune, revoluționare, și asta va atrage după sine și aprecieri. Unii Lei se pot întoarce la un loc de muncă din trecut.

Bani

Este o perioadă extraordinar de benefică din punct de vedere financiar, dat fiind că Mercur și Soarele își unesc energiile în acest sector. Negocierile vor merge de la sine și vor avea rezultate bune și vei avea energie pentru a descoperi noi surse de îmbunătățire a veniturilor vei avea.

Sănătate

Luna Nouă se formează întocmai în zodia ta și este un moment minunat pentru a începe noi activități legate de stilul de viață, mai ales că ai parte de un surplus de energie. Poți începe o dietă, un nou regim alimentar, poți să-ți schimbi look-ul și să apelezi la un salon de înfrumusețare. Ești vedeta săptămânii, până la urmă!

Horoscop săptămânal Fecioară: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Cu Mercur, guvernatorul tău, și cu Soarele alături, ambele în tranzit prin zodia ta, crește plăcerea de a socializa și comunica cu cei din jur. Ai parte de dialoguri constructive atât în cuplu, cât și în relațiile profesionale și nu este exclus să-ți faci noi cunoștințe.

Carieră

Este o perioadă benefică pentru a intra în noi colaborări, pentru a negocia și semna noi parteneriate profesionale. Nativii care susțin discursuri publice, ședințe, interviuri de angajare sau învață pentru un examen sunt foarte bine susținuți și au parte de succes.

Bani

Poți avea idei bune legate de un proiect care să fie remunerate corespunzător sau poate cineva îți face o ofertă bună legată de o călătorie, vacanță și observi că după ce achiți tot rămâi și cu un ban în plus.

Sănătate

În prima parte a săptămânii este recomandat să fii mai atentă la ce se petrece în jurul tău pentru că lipsa de prezență îți poate aduce unele mici nepăceri. Frământările din ultimul timp încep să se dizolve și vei găsi răspuns la tot ce te măcina pțnă acum.

Horoscop săptămânal Balanță: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Este o perioadă bună să-ți faci noi cunoștințe, să descoperi persoane cu care să împărtășești aceleași idealuri și să empatizezi foarte mult la nivel intelectual. În cuplu poți primi mici atenții, poți avea surprize plăcute din partea partenerului.

Carieră

Concentrează-te mai mult pe planurile și proiectele de viitor pe care le ai. Ai șanse mari să lansezi ceva nou, să te faci cunoscută într-un nou domeniu. Poți apela la ajutorul unui prieten sau poate o veche cunoștință îți poate oferi susținerea de care ai nevoie.

Bani

În cheltuieli este nevoie de mai multă cumpătare, prudență. Ai tendința de a cumpăra tot ce este la ofertă.

Sănătate

Din a doua jumătate a săptămânii este foarte probabil să te lași acaparată de gânduri și frământări, să cauți răspunsuri în trecut și din acest motiv starea de spirit să nu fie chiar cea mai bună. Atenție mai multă dacă ai afecțiuni cronice pentru că acum se pot face resimțite!

Horoscop săptămânal Scorpion: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Îți plac surprizele, iar în această săptămână vei avea parte din plin de ele, dar și tu, la rândul tău, vei vrea să-ți inciți mai mult partenerul. Ești foarte sociabilă și legi cu ușurință noi relații. În cercul de prieteni poți fi văzută ca un adevărat lider de opinie.

Carieră

Ai parte de o săptămână foarte bună în ceea ce privește sectorul profesional. Luna Nouă se formează pe casa carierei și-ți poate aduce oportunități de afirmare, șansa de a te face cunoscută într-un sector de activitate care te interesează. Pentru unii nativi poate aduce chiar și o nouă funcție, un nou statut.

Bani

Există o ușoară impulsivitate în cheltuieli, dar îi vei face față cu bine dacă te stăpânești. Posibil ca o sumă de bani din trecut să-ți intre în portofel, poate ți se returnează o datorie sau poate o investiție mai veche dă roade.

Sănătate

Finalul de săptămână te prinde fără energie, obosită și fără prea mare chef de socializare. Profită de weekend să te odihnești și poate duminică seară vei da curs distracției sau unei întâlniri cu prietenii.

Horoscop săptămânal Săgetător: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Dedică-te mai mult timp familiei pentru a evita reproșurile acestora. Posibil ca și în locuință să se strice ceva și să fie nevoie de timp alocat în acaestă direcție. Este momentul să porți niște dialoguri serioase cu cei dragi și să stabiliți noi reguli  de conviețuire.

Carieră

Ocupă-te mai mult de dezvoltarea ta profesională. Învață lucruri noi, înscrie-te la noi cursuri și seminarii, caută să aprofundezi un domeniu. Ai șansa să te folosești în alt scop (sau într-o nouă direcție) de o diplomă obținută.

Bani

Problemele financiare nu par să se fi terminat și va trebui să faci un efort mai mare pentru a-ți reechilibra situația. Unii nativi se gândesc la posibilitatea de a-și lua un job suplimentar.

Sănătate

Este o perioadă în care ți se schimbă principii și mentalități, în care ai ocazia să vezi din alt unghi o situație și să înțelegi la un nivel mult mai elevat un eveniment de viață. Toate aceste revelații te pot pune pe gânduri.

Horoscop săptămânal Capricorn: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Nu sete exclus să te atragă o persoană din străinătate sau care este de altă naționalitate sau pe care să o fi cunoscut-o într-o călătorie. Dacă ai o relație la distanță, comunicarea se va înlesni. Oricum, în cuplu se pune foarte mult accent pe viziunea de viitor și vei analiza foarte profund relația în care te afli, vei dori să știi cât de mult te împlinește spiritual.

Carieră

Nu se petrec evenimente remarcabile în acest sector, însă ai șansa de a-ți consolida un parteneriat, de a rediscuta niște condiții și termeni contractuali.

Bani

Proiectele pe care le ai în comun cu ceilalți intră într-o etapă ascendentă și acest lucru îți poate aduce și îmbunătățiri financiare ulterior. Posibile discuții și noi direcții legate de veniturile comune cu partenerul de viață.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme de sănătate, însă s-ar putea să trăiești niște schimbări, niște transformări interioare puternice cauzate de diferite evenimente care să-ți reînvie unele frici și temeri.

Horoscop săptămânal Vărsător: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Luna Nouă se petrece în sectorul relațiilor tale și poate aduce noi începuturi în cuplu și viața sentimentală. Posibil să-ți dorești oficializarea unei relații și să discuți foarte serios cu partenerul despre ce vă leagă și încotro vă îndreptați.

Carieră

Este o perioadă în care vei fi foarte determinată să legi noi parteneriate, să te implici în diferite proiecte, să te asociezi cu persoane importante. Sunt șanse mari să te angajezi dacă-ți cauți un nou loc de muncă.

Bani

Începi să devii mai chibzuită cu finanțele tale și să-ți refaci calculele, dar și strategia de a face bani. Unii nativi depun eforturi pentru a plăti ceva din trecut.

Sănătate

Ai tendința de a fi prea critică cu tine, dar și cu cei din jur. Nu te va ajuta la nimic această atitudine, ba mai mult te va demoraliza să vezi că nu întotdeauna lucrurile se petrec conform cu planul tău.

Horoscop săptămânal Pești: 17 – 23 august 2020

Dragoste

Partenerul de viață ți-ar putea face reproșuri dacă vei continua să nu-i aloci timp suficient. Este o perioadă în care dialogul, comunicarea cu celălalt, deși tensionată, te poate ajuta să clarifici neînțelegerile mai vechi din cuplu.

Carieră

Luna Nouă îți aduce noi începuturi legate de locul de muncă. Vei reuși să-ți desfășori activitățile la alt nivel și chiar să faci mici modificări de program astfel încât să te bucuri de mai mult timp liber. Nativii care-și caută un loc de muncă pot primi oferte bune acum și chiar se pot angaja.

Bani

Banii vin mai mult din colaborări și asocieri, dintr-un job suplimentar sau comision pe care-l faci în această perioadă. Ești foarte bine susținută în negocieri, deci poți profita!

Sănătate

Evită să te suprasoliciți în acaestă săptămână și mai ales respectă recomandările perioadei. Nativii care au probleme de natură cardiovasculară pot resimți unele neplăceri.

Horoscopul zilei de 17 august 2020: Scorpionii au succes în carieră

Horoscopul zilei de 17 august 2020, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate. Astăzi, Luna va tranzita zodia Leu și ne va imprima tuturor o mare nevoie de afirmare.

Totodată, astăzi se perfectează o conjuncție între Soare și Mercur, ambele aflate în zodia Leu, iar aspectul va fi plăcut resimțit de toată lumea, aducând cu sine multă creativitate, spirit artistic și capacități oratorite deosebite.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în perioada 17-30 august 2020

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 17 august, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.

Prognoza meteo la munte, în perioada 17-30 august 2020

Până la finalul lunii august nu sunt prognozate variații semnificative în regimul temperaturii. Valorilor termice maxime, mediate la nivelul zonei vor fi de 18-20 de grade Celsius, iar minimele vor fi în jur de 11 grade Celsius.

Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în intervalul 18-21 august și în jurul datei de 24 august când aversele vor fi local însemnate cantitativ.