Horoscopul zilei de 29 octombrie 2020. Balanțele își îmbunătățesc viața

Publicat: 29 10. 2020, 07:35
Mercur intră în mers direct în zodia „Balanță”, pe 3 noiembrie 2020 (FOTO: Pixabay.com)

Horoscopul zilei de 29 octombrie 2020, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Mercur s-a reîntors în zodia Balanță, de această dată în mers retrograd, semn că au rămas cuvinte nespuse în relațiile cu cei din jur. Mai exact, până pe 4 noiembrie, Mercur retrograd din Balanță ne cere să reevaluăm niște decizii parteneriale luate în ultima perioadă de timp și ne susține să renegociem contracte profesionale, dar și să ne revizuim modul în care comunicăm cu ceilalți și atitudinea vizavi de o relație, fie ea sentimentală, fie profesională.

Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec – 29 octombrie 2020

Dragoste

Mercur retrograd îți amprentează sectorul relațiilor și al căsătoriei, semn că aici va trebui să faci niște reevaluări și să reanalizezi niște decizii luate. Nu face cererei în căsătorie până pe 4 noiembrie și nici nu crede că deciziile pe care le iei acum sunt definitive. Rediscută cu partenerul de viață niște atitudini și încearcă să-ți îmbunătățești relația pentru că ai susținerea lui Venus, planeta iubirii.

Carieră

Este absolută nevoie să-ți revizuiești niște parteneriate, să reanalizezi niște decizii profesionale și să reiei niște dialoguri cu colaboratorii și asociații, astfel încât să rezolvi nemulțumirile pe care le ai la acest capitol.

Bani

Merc retrograd în Balanță te susține să renegociezi termenii și condițiile unor contracte de colaborare sau asociere, așa că nu ezita să faci acest pas pentru că vei reuși să obții beneficii. Dacă ai de semnat contracte noi, fă-o după data de 4 noiembrie.

Sănătate

Azi dai dovadă de multă energie, mai ales că Luna își unește energia cu Marte, guvernatorul, întocmai în zodia ta. Însă, ai grijă că Marte este retrograd și poți fie să-ți canalizezi greșit energia, fie abuziv și să te suprasoliciți.

Horoscop zilnic Taur – 29 octombrie 2020

Dragoste

Mercur îți guvernează sectorul iubirii și faptul că retrogradează în Balanță nu face altceva decât să-ți atragă atenția asupra modului în care comunici cu persoana iubită sau asupra modului în care-ți transmiți sentimentele. Posibil să te simți îngrădit în manifestările sentimentale până pe 4 noiembrie, dar reanalizează și încearcă să aducu îmbunătățiri.

Carieră

Cu Mercur retrograd pe casa muncii va trebui să-ți reevaluezi activitățile zilnice, să-ți revizuiești sarcinile profesionale și să cauți să-ți eficientizezi munca. Posibil tensiuni cu colegii, nemulțumiri și frustrări la muncă care să vor activa acum pentru a fi conștientizate și rezolvate.

Bani

Mercur este guvernatorul casei tale financiare și în ăerioada de retrogradare este bine să pui și tu frână cheltuielilor care nu sunt neapărat necesare. O renegociere contractuală, a unei colaborări, sau chiar a salariului poate aduce o mai mare satisfacție a muncii depuse.

Sănătate

Tot Mercur retrograd va amprenta și casa sănătății și îți cere să-ți reanalizezi stilul de viață pentru că altfel te poți confrunta cu unele probleme, mai ales legate de stres și extenuare psihibă. Odihnește-te mai mult în această perioadă!

Horoscop zilnic Gemeni – 29 octombrie 2020

Dragoste

Mercur va retrograda în sectorul iubirii și acest aspect îți cere reevaluarea unei decizii sentimentale luate din septembrie până acum și revizuirea atitudinii pe care o ai față de persoana iubită sau față de ideea de a iubi. Unii nativi vor trebuie să-și canalizeze mai mult atenția asupra modului în care comunică cu copiii. Până pe 4 noiembrie nu începe relații noi pentru că nu vor fi de durată.

Carieră

Mercur este guvernatorul tău și în această perioadă te poți simți mai lipsit de vlagă și de energie la locul de muncă. Posibil ca azi să-ți canalizezi mai mult atenția asupra unui proiect personal.

Bani

S-ar putea să cheltui mai mulți bani dacă ieși din casă astăzi sau un prieten să-ți ceară un împrumut. Vor fi nativi care vor dori să investească într-un proiect, într-un plan de viitor.

Sănătate

Mercur retrograd prin Balanță îți cere să-ți reevaluezi timpul liber și atitudinea pe care o ai vizavi de un hobby. Unii nativi care au refuzat să se bucure de micile plăceri ale vieții vor fi puși să-și reanalizeze atitudinea.

Horoscop zilnic Rac – 29 octombrie 2020

Dragoste

Mercur se întoarce retrograd în sectorul familiei și al locuinței, semn că aici au rămas situații nerezolvate. Va fi nevoie să reevaluezi modul în care comunici cu cei dragi, să reanalizezi o decizie luată în legătură cu casa, cu familia, cu o mutare sau chiar achiziție de locuință.

Carieră

Astăzi s-ar putea să ai parte de tensiuni cu superiorii și să fii tentat să spui ce-ți trece prin cap fără a te gândi la consecințe, atitudine care va fi taxată. Ai mai multă grijă la modul în care te expui public.

Bani

Dacă te gândești să faci un credit de locuință, nu te grăbi, ci ia decizia finală după data de 4 noiembrie.

Sănătate

Mercur îți guvernează casa sănătății, așa că în această perioadă este recomandat să nu faci excese și să fii mai atent la simptomele transmise de organism, mai ales dacă te confrunți cu afecțiuni cronice.

Horoscop zilnic Leu – 29 octombrie 2020

Dragoste

Mercur retrogradează în sectorul comunicării, semn că va trebui să fii mai atent la modul în care porți un dialog, dar și la modul în care raționezi. Reanalizează decizii luate în ultima perioadă și evită să dai ultimatumuri.

Carieră

Azi s-ar putea să fii mai conflictual cu colegii, mai ales cu cei care nu-ți împărtășesc ideile și convingerile. Trebuie să înțelegi că nu toată lumea are aceleași mentalități ca tine, așa că nu le impune principiile tale. Zi bună să te înscrii la un curs, seminar

Bani

Mercur îți guvernează sectorul financiar și este recomandat ca în perioada de retrogradare din Balanță să nu negociezi noi contracte pentru că nu este exclus să ieși în pierdere. În schimb, ese o perioadă bună până pe 4 noiembrie să renegociezi termeni și condiții ale unor contracte deja existente.

Sănătate

S-ar putea ca exagerările alimentare să-ți aducă unele neplăceri, așa că fii foarte atent la dietă pentru a nu suprasolicita stomacul sau ficatul.

Horoscop zilnic Fecioară – 29 octombrie 2020

Dragoste

Azi s-ar putea să ai parte de unele frustrări legate de viața intimă a cuplului și să nu te bucure deloc un context sentimental, poate o veste sau o atitudine a persoanei iubite.

Carieră

Mercur este guvernator al carierei tale și fără îndoială îți cere să-ți reanalizezi aspirațiile profesionale și să-ți refaci strategia de avansare sau de atingere a unor obiective.

Bani

Mercur retrogradează în sectorul financiar și-ți cere o reevaluare serioasă a modului în care-ți administrezi finanțele, dar și o revizuire a modului în care-ți câștigi banii. Excesele sunt taxate, așa că va trebui să înveți cumpătarea și echilibrul.

Sănătate

Mercur este guvernatorul tău și este posibil ca în perioada de retrogradare în Balanță să te simți mai dezechilibrat, mai confuz și mai incapabil de a găsi direcția corectă de mers înainte. Se cere reevaluarea stimei de sine. Este nevoie să-ți acorzzi mai multă încredere pentru a nu cădea pradă frământărilor.

Horoscop zilnic Balanță – 29 octombrie 2020

Dragoste

Mercur retrogradează în zodia ta și-ți cere să-ți revizuiești niște principii de viață pe baza cărora funcționezi. De asemenea, reevalueză atitudinea pe care o ai față de partener și rediscutră niște decizii luate în ultimul timp. Nu uita că Venus, guvernatoarea ta, falată în zodia ta, te susține să-ți îmbunătățești viața.

Carieră

S-ar putea ca astăzi să intri în conflicte cu paryenerii de afaceri sau colaboratorii dacă nu dai dovadă de înțelegere și toleranță. Chiar dacă aceștia sunt mai impulsivi, tu domolește-i.

Bani

Unele aspecte financiare vor continua să te macine, însă evită să iei decizii impulsive. Poate ar fi mai bine să te canalizezi pe ce poți îmbunătăți la contractele gata semnate.

Sănătate

Până pe data de 4 noiembrie reevaluează-ți atitudinea față de o problemă de sănătate, mai ales dacă este o afecțiune cronică, și fă ceea ce trebuie pentru a o ameliora.

Horoscop zilnic Scorpion – 29 octombrie 2020

Dragoste

Mercur îți guvernează sectorul prietenilor, dar și al intimității, prin urmare, cumva va trebui să reanalizezi o decizie luată în acest sens. Poate fi vorba de o relație pe care nu știi unde să o încadrezi, la amiciție sau aventură.

Carieră

Nevoia de a face lucrurile să funcționeze și de a te afirma la locul de muncă îți poate aduce critici din partea unor colegi care se simt nedreptățiți sau sunt frustrați de incapacitățile lor. Un proiect în care ești implicat se cere reanalizat.

Bani

S-ar putea să ai o discuție astăzi la locul de muncă pe tema banilor sau să simți că muncești prea mult pentru prea puțin.

Sănătate

Mercur se întoarce retrograd în sectorul sănătății și-ți cere să te responsabilizezi mai mult la acest capitol. Refă-ți niște analize, iar dacă acum mergi la un control nou, reprogramează-te din nou la investigații după data de 4 noiembrie. Este posibil să fii mai stresat și mai obosit decât de obicei.

Horoscop zilnic Săgetător – 29 octombrie 2020

Dragoste

Mercur retrogradează în sectorul prietenilor și ar putea veni cu unele reevaluări legate de o relație de prietenie pe care nu știi în ce direcție să o duci. Unele decizii luate în acest sens în ultima perioadă, vor fi reevaluate acum. Tot Mercur, din ipostaza de guvernator al relațiilor de lungă durată și al căsniciei, îți cere să-ți revizuiești atitudinea față de partener și să rediscuți aspecte legate de viața în doi astfel încât să îmbunătățești atmosfera în cuplu. Azi poți fi mai pasional decât de obicei și mai dornic de iubire.

Carieră

Un proiect în care ești implicat se cere revizuit. Poatet chiar strategia de promovare trebuie refăcută.

Bani

Azi ar fi bine să nu te avânți în cheltuieli majore pentru că poți fi tentat să scoți din buzunar bani doar din impulsivitate sau mânat de orgoliu.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme de sănătate majore. Este important să nu faci excese alimentare astăzi.

Horoscop zilnic Capricorn – 29 octombrie 2020

Dragoste

Partenerul de viață s-ar putea să aibă niște nevoi personale și să-ți ceară ajutorul. Este o zi bună să te preocupi de casă și de familie, chiar dacă nu toate vor merge după bunul tău plac.

Carieră

Mercur va retrograda în sectorul carierei și până pe 4 noiembrie ar trebui să nu iei decizii majore legate de schimbarea direcției profesionale, ci doar să analizezi și reanalizezi. Este operioadă favorabilă să-ți refaci o strategie de avansare sau de atingere a unor țeluri propuse. Atenție la conflictele cu superiorii, dar și cu colegii!

Bani

În continuare, se cere prudență financiară, mai ales azi când poți fi mai impulsiv decât de obicei. Posibil să scoți bani pentru casă și gospodărie.

Sănătate

Ai tendința de a exagera astăzi, mai ales din punct de vedere alimentar și ai face bine să fii responsabil pentru a nu avea probleme de indigestie sau cu ficatul.

Horoscop zilnic Vărsător – 29 octombrie 2020

Dragoste

Cum Mercur este guvernator al iubirii și este retrograd în sectorul principiilor de viață va trebui să reanalizezi niște convingeri pe care le ai și care pot pune unele blocaje în evoluția ta. Va fi mai greu să ajungi la aceeași viziune cu partenerul, dar nu imposibil.

Carieră

Tot Mercur retrograd te poate stimula să-ți dorești mai mult de la tine, să-ți dorești să progresezi profesional și nu este exclus să reiei niște cursuri sau să te înscrii la noi seminarii de perfecționare, dar fă asta după data de 4 noiembrie.

Bani

Iată că tot Mercur va sta la baza reanalizării unor aspecte financiare care vizează banii partenerului, un credit, o moștenire, cheltuielile comune. Nu investi până pe 4 noiembrie!

Sănătate

Posibil să fii tensionată, măcinată de unele gânduri și chiar să te confrunți cu insomnii dacă nu vei reuși să le controlezi.

Horoscop zilnic Pești – 29 octombrie 2020

Dragoste

Mercur este guvernatorul relațiilor tale și al căsătoriei, iar retrogradarea sa prin sectorul intimității îți va scoate la lumină niște probleme ale vieții intime care se cer clarificate. Unii nativi implicați într-o relație extraconjugală pot lua decizia de a o încheia, în timp ce alții pot reanaliza contextul unei idile în care se află. Balanța este zodia justiției, așa că fie o aventură se oficializează, fie se încheie.

Carieră

Azi s-ar putea să vrei să ieși în evidență la locul de muncă sau cu un proiect în care ești implicat și să exagerezi sau să întâmpini niște obstacole care să te saboteze și să te determine să lupți cu toate armele.

Bani

Ai tendința de a fi cam mândru cu privire la veniturile tale și la faptul că o duci destul de bine din punct de vedere financiar. Poate câștigi ceva și asta-ți crește orgoliul.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme majore de sănătate, ci doar tendința ta de a te frământa într-o anume privință, iar acest context poate fi și mai mult accentuat astăzi. Simți că niște idealuri sunt greu de atins și asta te macină.