Horoscopul zilei de sâmbătă, 29 august 2020. „Vărsătorii” află secrete
Horoscopul zilei de 29 august 2020, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Mercur, planeta comunicării și a rațiunii, din zodia Fecioară, aderă la un aspect benefic cu Jupiter, planeta expansiunii, aflată în retrogradare în zodia Capricorn.
Aspectul ne oferă ocazia unor mari descoperiri, ocazia de a înțelege lucrurila un alt nivel, superior, elevat în vederea evoluției. Totodată, ne luminează mintea și ne aduce idei bune, noi viziuni și perspective de creștere.
Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop zilnic Berbec
Dragoste
S-ar putea ca cei dragi să-ți facă reproșuri și chiar să ajungi la conflicte dacă astăzi îți vei dedica prea mult timp unui proiect profesional. Este o zi în care familia te vrea aproape.
Carieră
Ai șansa de a vedea la un nivel înalt o situație profesională, poate chiar de a-ți schimba perspectiva. Poți căpăta o viziune de ansamblu asupra posibilității ascesiunii în carieră, iar contextul te încurajează mult să evoluezi.
Bani
Vei face niște cheltuieli dacă ieși cu prietenii. Unii nativi fac calcule financiare pentru a vedea câți bani își permit să investească într-un proiect, plan de viitor pe care-l au.
Sănătate
Dacă te confrunți cu vreo afecțiune sau resimți anumite neplăceri, astăzi vei afla remediul, mai ales în urma unui dialog cu o persoană importantă, cu studii și funcție. Zi foarte bună pentru vindecări.
Horoscop zilnic Taur
Dragoste
Este o zi în care conștientizarea sentimentelor tale te ajută să evoluezi. Posibil să-ți dai seama că iubești cu adevărat pe cineva și să-ți schimbi radical perspectiva asupra relației în care te afli.
Carieră
Te dedici cunoașterii și explorării unor noi domenii, poate profesionale sau poate domenii de interes personal. Zi bună pentru a citi o carte, a urmări un film documentar, pentru discuții filozofice, dar evolutive pentru tine.
Bani
Mare grijă la tendința de a cheltui, tendința de exces, mai alse dacă te afli într-o vacanță. Nu intra în economiile tale.
Sănătate
Astăzi te simți bine, te distrezi, ieși în natură, alergi, te plimbi. Unii nativi particpă la competiții de amuzament. Posibil chiar să mergi la o petrecere sau să ieși în grup cu prietenii.
Horoscop zilnic Gemeni
Dragoste
Este o zi bună pentru autocunoaștere, pentru discuții cu tine, dar și pentru dialoguri cu familia. Posibil să afli secrete prețioase, să dezbați teme ezoterice care să-ți dea o nouă viziune asupra vieții.
Carieră
Petrece timp cu familia și vei observa cât de mare va fi satisfacția acestei zile. Posibil să ai niște dialoguri plăcute cu fosțti colegi de muncă.
Bani
Ai mare grijă pentru că dai dovadă de extravaganță în cheltuieli, pur și simplu risipești banii. Unii nativi fac investiții nechibzuite, mult prea mari, pentru casă.
Sănătate
Ești energică, vorbăreață și s-ar putea să fii foate atrasă de căutarea unor remedii ce țin de medicina homeopată, chiar să cauți răspunsul în zona credinței și a spiritualității. Ești interesată care sunt cauzele apariției unor afecțiuni, chiar dacă nu este vorba despre problemele tale.
Horoscop zilnic Rac
Dragoste
Trăiești momente remarcabile în cuplu, iar comunicarea cu partenerul de viață devine foarte spirituală, elevată. Atingeți teme de dialog subtile și reușiți să vă construiți împreună o viziune de viitor progresistă.
Carieră
Evită să te implici în activități profesionale, cu toate că dacă ai o afacere personală tentația va fi mare. Ține cont că poți negocia impecabil un contract, parteneriat astăzi.
Bani
Sectorul financiar nu este easpectat astăzi, însă rămâne valabilă recomandarea de mai sus/ Dacă ai ocazia unei negocieri, dă dovadă de amplomb. Se va încheia cu succesul tău.
Sănătate
Zi foarte bună pentru conexiunea la Divinitate, pentru a-ți regăsi liniștea și pacea prin rugăciune. Poți merge în vizită la o biserică sau într-un loc încărcat de spiritualitate.
Horoscop zilnic Leu
Dragoste
Simți nevoia să aduci îmbunătățiri stilului tău de viață și să te pui mai mult în evidență, iar acest aspect va fi pe placul celor din jur, mai ales al persoanei iubite.
Carieră
Dacă lucrezi astăzi vei avea o comunicare impecabilă cu colegii și vei primi și foarte mult sprijin din partea acestora. Ai o viziune de ansamblu foarte bună și asta te ajută și în rezolvarea sarcinilor de zi cu zi.
Bani
Zi foarte bună pentru a avea idei de îmbogățire, idei de creștere a veniturilor pe termen lung. Posibil să-ți treacă prin minte ideea unei afaceri. Nu te teme să o analizezi, chiar dacă poate părea fantezistă.
Sănătate
Poți afla remediul mult așteptat pentru a vindeca o afecțiune, fie că este a ta, fie că este a altcuiva. Posibil să fii mai sceptică, dacă acesta face parte din medicina alternativă, dar nu ezita să-l încerci sau să-l recomanzi.
Horoscop zilnic Fecioară
Dragoste
Ai parte de discuții constructive în cuplu și reușești să ajungi la aceleași concluzii ca și persoana iubită, aspect care vă ajută foarte mult în evoluția voastră împreună. Analizeză-ți cu atenție sentimentele pentru că vei avea parte de adevărate revelații astăzi. Risc de conflict cu mama sau cu copiii.
Carieră
Dedică-te mai mult unui hobby, unei pasiuni pe care vrei să o crești și să o duci pe culmi înalte. Ideile pe care le ai azi referitoare la acest aspect se vor dovedi foarte bune în evoluție. Nu da înapoi!
Bani
Posibil să faci unele cheltuieli, mai ales dacă vrei să surprinzi persoana iubită, însă nu exagera cu cadourile prea scumpe.
Sănătate
S-ar putea ca unele neînțelegeri cu cei din jur să te enerveze. Dacă vei insista să fie doar ca tine și nu vei ține cont și de părerile celorlalți, atunci pregătește-te să fii ținta unor acuze care te vor irita peste măsură. Evită bârfa!
Horoscop zilnic Balanță
Dragoste
O zi foarte bună pentru a o petrece împreună cu familia. Veți avea parte de dialoguri interesante, veți răscoli trecutul pentru a povesti și nu este exclus ca tot acest context să-ți aducă anumite conștientizări importante despre tine.
Carieră
Dai dovadă de multă creativitate, talent artistic, intuiți și imaginație, așa că dacă lucrezi într-un domeniu care să-ți permită să te folosești de aceste calități, vei naște opere de artă astăzi..
Bani
Posibil să faci niște cheltuieli cu familia sau pentru familie. Nu este exclus ca parte din bani să-i ceri partenerului și să apară unele tensiuni între voi.
Sănătate
Este o zi bună să-ți redescoperi gândurile și amintirile și să te folosești de ele pentru a-ți vindeca ceva din trecut sau pentru a-ți îmbunătăți relația cu tine însăți.
Horoscop zilnic Scorpion
Dragoste
Distracție, petreceri și voie în bună în cercul de prieteni, însă evită să faci excese. Viața socială se înviorează și poți cunoaște persoane noi cu care să empatizezi la nivel de intelect și principii.
Carieră
Dialogul cu o persoană importantă, inclusiv din cercul de prieteni sau cunoștință, îți poate deschide noi orizonturi legate de un proiect în care ești implicată. Schimbi viziunea și asta te ajută în evoluție.
Bani
Posibil să analizezi varianta unei investiții pe termen lung, de viitor, o investiție într-un proiect personal sau de grup.
Sănătate
Ai grijă dacă pleci la drum să nu apeși pedala de accelerație. Zi bună pentru citit o carte, pentru învățat ceva nou, poate chiar pentru aprofundarea unor cunoștințe în vederea susținerii unui examen.
Horoscop zilnic Săgetător
Dragoste
Ai tendința de a fi ușor extravagantă astăzi, mult prea pătimașă în dragoste și poți lăsa deoparte niște principii morale pentru a da frâu liber unei pasiuni.
Carieră
Știi să te pui în valoare prin cuvinte, prin dialog și prin abilitățile și talentele cu care ai fost înzestrată. Ai idei foarte bune și progresiste. Dacă lucrezi astăzi, poți înregistra un succes
Bani
Doar să nu vrei și nu faci bani astăzi. Ai șansa de a culege roadele unui proiect, de a primi o sumă în urma unei implicări publice. Ține cont de ideile financiare care-ți trec prin minte pentru că se pot dovedi de succes și cu un rol major în dezvoltarea ta profesională.
Sănătate
Acordă mai multă atenție nevoilor tale profunde și încearcă să te înțelegi mai bine, să afli de ce iei anumite decizii, de ce simți anumite lucruri. Contextul astrologic arată o nevoie mai mare de stimă de sine și de iubire de sine, însă poate să nu fie valabil în cazul tuturor nativilor.
Horoscop zilnic Capricorn
Dragoste
S-ar putea să te lași dusă de vrajă într-o aventură, să dai frâu liber unei povești de dragoste ascunsă, indiferent dacă ești parte a unui cuplu sau ești singură. Dai dovadă de foarte multă senzualitate astăzi, chiar dusă la extrem.
Carieră
Ești interesată de dezvoltarea ta persoanlă sau profesională așa că mare parte din zi o poți aloca descoperirilor, cercetărilor spirituale, investigațiilor în domenii mai puțin cunoscute de tine.
Bani
Poți primi un cadou surpriză de la persoana dragă sau chiar de la copii, dacă ești părinte. Unii nativi, care participă la competiții sau jocuri, câștigă mici premii.
Sănătate
Starea de sănătate este foarte bună și te remarci prin capacitatea de a vorbi. Poți deveni un bun sfătuitor sau chiar un mic guru pentru ceilalți.
Horoscop zilnic Vărsător
Dragoste
Amintirile îți revin în minte, însă au un soi de optimism și vivacitate care te pot uimi. De aceea, nu este exclus să pui mâna pe telefon și să cauți pe cineva din trecut. Unii nativi pot retrăi momente pasionale cu un fost partener de viață. Atenție mare pentru că multe secrete și dedesupturi pot ieși acum la suprafață!
Carieră
În cazul în care lucrezi astăzi s-ar putea să nu dai randament și să te simți copleșită de unele sarcini, ba chiar să ai tendința de a le abandona. Ești destul de haotică și dezordonată cu programul tău.
Bani
Ai o foarte bună intuiție financiară și te poți folosi cu mare încredere de vocea interioară în cazul în care trebuie să cumperi ceva sau să faci o tranzacție.
Sănătate
Ești mai interiorizată decât de obicei, mai închisă în tine și preferi să eviți socializarea, deși un dialog pe teme spirituale, ezoterice s-ar putea să te biendispună. Poți afla un remediu naturist, homeopat, alternativ, la un tratament pe care-l urmezi.
Horoscop zilnic Pești
Dragoste
Ai tedința de a face excese, de a fi neglijentă sau prea capricioasă într-o situație sentimentală sau care implică prietenii. Poți da curs unui desfrâu dacă participi la o petrecere, te poți lăsa pradă unui viciu. În plus, te poți certa cu cei din jur și ești foarte greu de temperat.
Carieră
Imaginea ta ar putea fi afectată în cercul de prieteni sau, mai grav, în cazul în care ești implicată într-un proiect împreună cu alții. Posibil să faci un plan și apoi să ignori programul. Ai mare grijă azi la menținerea unei reputații impecabile și nu da frâu liber disputelor.
Bani
Banii nu reperzintă un interes al acestui moment. Nu se întrevăd aspecte marcante. Cel mult, unii nativi pot primi o sumă de bani restantă, li se poate returna o datorie.
Sănătate
În afară de nervii pe care-i poți provoca în jurul tău șii care se pot întoarce la tine sub formă de critică, nu se întrevăd alte probleme de sănătate care să-ți implice atenția.
Horoscop săptâmânal, 31 august – 6 septembrie 2020. „Peștii” au parte de revelații
Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 31 august – 6 septembrie 2020, pentru toate zodiile.
Săptămâna aceasta se va forma fenomenul de Lună Plină în zodia Pești, chiar pe data de 2 septembrie, aspect care va aduce momente de conștientizare și ocazia de a ne bucura (sau nu) de recolta noastră.
Putem culege roadele unor implicări, putem definitiva proiecte mai vechi și putem elimina din viața noastră ceea ce este toxic.
Săptămâna 31 august – 6 septembrie 2020 se remarcă prin ingresul lui Mercur, planeta comunicării, în zodia Balanță, aspect care se petrece pe data de 5 septembrie și care aduce cu sine o mai bună relaționare cu cei din jur.
Totodată, în ultima zi a perioadei analizate, Venus, planeta iubirii, va părăsi zodia Rac pentru a intra în Leu, aspect care ne va stimula să ne exprimăm sentimentele într-un mod mult mai dramatic, mai teatral.