Hotel închis de OPC, în urma plângerilor turiștilor

Hotel închis de OPC, în urma plângerilor turiștilor
Un hotel de două stele din Gura Humorului a fost închis de inspectorii pentru protecția consumatorului pentru ca unitatea să facă investițiile necesare îndeplinirii criteriilor clasificării declarate, după ce un grup de turiști bucureșteni reclamat condițiile hoteliere.
Publicat: 15/02/2012, 11:44
Actualizat: 13/03/2012, 12:08

Un hotel de două stele din Gura Humorului a fost închis de inspectorii pentru protecția consumatorului pentru ca unitatea să facă investițiile necesare îndeplinirii criteriilor clasificării declarate, după ce un grup de turiști bucureșteni reclamat condițiile hoteliere.

Inspectorul șef adjunct al OJPC Suceava, Elena Oanea, a spus că turiștii au sesizat că așternuturile nu sunt curate și de culoare albă, așa cum cer normele pentru un hotel de două stele, iar din camere lipseau prosoapele, paharele și veiozele, iar o parte din prize erau nefuncționale.

Ea a precizat că în urma controlului la unitatea respectivă, inspectorii OJPC Suceava au dispus închiderea Hotelului "Carpați" din Gura Humorului pentru o perioadă de până la șase luni, pentru a fi realizate investiții astfel încât unitatea să îndeplinească toate condițiile prevăzute pentru clasificarea ca hotel de două stele. Totodată, administratorul hotelului Carpați a fost amendat de inspectorii suceveni cu suma de 4.000 de lei.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce s-a întâmplat după ce o cercetătoare și-a injectat virusuri crescute în laborator în tumoarea...