Hoții de fier vechi obligă Primăria Craiova să înlocuiască capacele de canalizare din fontă cu unele din plastic
Primăria Craiova înlocuiește capacele de la gurile de canalizare cu unele din plastic compozit, care se înșurubează până la nivelul asfaltului, decizia fiind luată după ce în ultimele două luni au dispărut peste 130 de capace de canal, acestea fiind furate pentru a fi valorificate la fier vechi.
Capacele din fontă care acopereau gurile de canal din Craiova vor deveni istorie în cel mai scurt timp, după ce Primăria a adoptat un proiect care stabilește că vechile capace din fontă vor fi înlocuite cu altele din plastic compozit, care să nu mai fie la fel de atractive pentru hoții de fier vechi.
Decizia a fost luată în condițiile în care în luna iulie 78 de capace din fontă au fost furate de pe străzile orașului, iar în luna august au dispărut alte 51 de capace, valoarea fierului furat depășind 48.000 de lei, potrivit autorităților locale.
Primăria cumpăra astfel de capace metalice la un preț de aproximativ 370 de lei bucata, iar hoții le valorifică la centrele de fier vechi cu prețuri între 50 și 70 de lei bucata, în funcție de greutatea capacului.
De asemenea, conducerea Primăriei Craiova a cerut Poliției intensificarea controalelor pentru a preveni astfel de furturi.
„Primarul Craiovei le-a cerut reprezentanților Poliției municipiului și ai Poliției Locale intensificarea controalelor, în special asupra căruțelor care tranzitează ilegal orașul, având în vedere că una dintre metodele de furt este să se așeze căruța fără podea deasupra gurii de canal și să se sustragă capacul fără ca trecătorii să observe ceva”, se arată într-un comunicat al Primăriei Craiova.
Hoții nu se sfiesc să fure capacele de fontă și cu ajutorul mașinilor, un asfel de capac fiind găsit recent într-un autoturism BMW oprit pentru un control de rutină. Crei tineri care au fost depistați că furaseră capacul au fost arestați preventiv.
Primăria Craiova și Poliția municipiului atrag atenția firmelor care colectează fier vechi că este ilegal să comercializeze capace de canal, chiar dacă sunt deteriorate.
Până în prezent, la Craiova au fost montate 20 de capace din plastic compozit, acestea fiind aduse experimantal de către o firmă din Turcia, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, consilierul local Gheorghe Nedelescu.
Potrivit acestuia, capacele din fontă vor fi înlocuite cu altele din plastic pe măsură ce va fi făcută reabilitarea străzilor, pentru achiziționarea noilor capace urmând să fie organizată o licitație. Prețul unui capac din plastic compozit variază între 400 și 450 de lei, a precizat Nedelescu.