HRISTOS A ÎNVIAT! Un Gând bun de Sfintele Sărbători de Paști cititorilor noștri

Este vremea bucuriei, a Învierii Mântuitorului, este Paștele. Timp de 40 de zile ne salutăm cu „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”

HRISTOS A ÎNVIAT! spunem și noi prietenilor și cititorilor ziarului gândul. Să aveți sărbători cu pace și cu liniște!

Vă invităm să ne amintim împreună ce înseamnă aceste zile pentru ortodocșii din România și pentru cei din lume.

VIDEO EXCLUSIV Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei: „România trebuie să investească ÎNȚELEPT pentru atingerea obiectivelor în energie”

08:30

LIVE UPDATE RĂZBOI în Ucraina, ziua 1033. Întâlnire importantă: Zelenski, față în față cu șeful CIA!

08:25

Sărbătoarea Paștelui este considerată a fi una a bucuriei date de vestea Învierii. O veste care, până la Înălțarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăsește în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”

Numele sărbătorii pe care ortodocșii români o trăiesc în aceste zile derivă din cuvântul ebraic „pesah”, care înseamnă „trecere” și vine din termenul egiptean cu același înțeles „paseh”.

FOTO: Alin Matei/Mediafax Foto

Sărbătoarea debutează cu slujba de înviere, iar aproape de miezul nopții este anunțată Învierea Mântuitorului. Nu în interiorul bisericii, ci în afara acesteia, pentru că, spun preoții, ea îi privește pe toți oamenii.

FOTO: Octav Ganea/Mediafax Foto

Preoții ies din biserică și îi cheamă pe credincioși cu îndemnul „Veniți de luați Lumină!”. În multe locuri, Lumina este împărțită credincioșilor împreună cu bucățele de pâine stropite cu vin, denumite Paște.

După ce lumânările oamenilor sunt aprinse, alaiul, avându-l în frunte pe preot, înconjoară biserica de trei ori, cântând „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”. Apoi, se intră din nou în biserică, unde continuă slujba de Înviere, care durează până la 3.00 dimineața.

FOTO: Elena Craescu/Mediafax Foto

Credincioșii aduc la biserică, în noaptea Învierii, ouă vopsite, cozonac, pască, friptură și alte preparate de Paște, pe care preoții le sfințesc. După slujbă, se dă dezlegarea la dulce, care marchează încheierea postului, astfel că merindele sfințite vor putea fi mâncate.

FOTO: Vava Marius Ionut/Mediafax Foto

Tot de Paști, credincioșii aprind lumânări pe mormintele celor dragi. Tot acolo, se aduc bucate care sunt date de pomană celor sărmani.

Duminică, spre prânz, credincioșii sunt așteptați la biserică pentru slujba cunoscută ca „A doua Înviere”, la care vor fi citite în 12 limbi versetele 19-25 din capitolul XX al Evangheliei după Ioan.

Săptămâna de după Înviere se numește Săptămâna Luminată, în care nu se mai postește. Conform tradiției, în Sâmbăta Mare și în zilele de Paște (duminică, luni și marți), nu se spală rufe, acest obicei fiind menținut în unele locuri până în joia din Săptămâna Luminată.

Vechi ritualuri de primenire și înnoire, bucate alese și cadouri

Sărbătorile de Paști sunt marcate de obiceiuri străvechi, care implică curățenia, atât cea interioară, cât și cea a casei, înnoirea hainelor, pregătirea bucatelor specifice, ciocnitul ouălor roșii, alături de tradiții mai noi, precum oferirea de cadouri pe care le aduce Iepurașul.

FOTO: Andreea Alexandru/Mediafax Foto

Pentru români, pregătirea Paștelui înseamnă mai întâi curățenia și bucatele care se fac în casă. De „curățenia de Paști” orice gospodină trebuie să se achite în timp util și să aibă casa lună pentru primirea musafirilor pe parcursul a trei zile de sărbătoare.

Preparatele de Paști care, în general, nu lipsesc de pe masă sunt ouăle roșii, drobul de miel, pasca și cozonacul.

FOTO: Mircea Rosca/Mediafax Foto

FOTO: Andreea Alexandru/Mediafax Foto

În comunitățile tradiționale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părți ale ouălor să fie lovite, ciocnitul să fie „pe luate”, „pe schimbate”, „pe văzute” sau „pe nevăzute”. Ciocnesc mai întâi soții între ei, apoi copiii cu părinții, după care părinții cu celelalte rude, cu prietenii și vecinii invitați la masă.

Și în Bulgaria, ca și în România, se obișnuiește ca ciocnitul ouălor să se transforme într-o competiție între meseni, cel mai rezistent ou fiind numit „borak” (în bulgară, „luptător” n.r.).

În unele zone, cojile ouălor sunt aruncate pe pământ pentru fertilizarea holdelor, viilor și livezilor, se păstrează pentru vrăji sau descântece sau se pun în hrana animalelor.

FOTO: Elena Craescu/Mediafax Foto

După slujba de Înviere de la miezul nopții, are loc loc prima masă de Paști în familie.

În prima zi de Paști, exista obiceiul ca toată familia să se spele într-un lighean în care au fost puse ouă roșii și bani de argint sau de aur, crezându-se că toți vor fi astfel sănătoși și prosperi.

La catolici, există o serie de obiceiuri specifice, care se regăsesc în Transilvania. Cel mai spectaculos și mai bine cunoscut este Stropitul, practicat de popoarele cu origine germanică în amintirea zeiței fertilității și a primăverii. Această zeiță se numea „Ostera”, de unde provine și denumirea Paștelui -„Ostern”.

Băieții și bărbații stropesc fetele și femeile, în a doua zi a Paștelui, potrivit unui obicei străvechi originar din Germania. Scopul este ca acestea să rămână frumoase pe tot parcursul anului. Grupuri de săteni colindă prin sat până seara târziu, pentru ca nicio fată să nu rămână nestropită. La origine, pentru stropit se foloseau găleți cu apă de izvor, simbolul purificării încă din precreștinism, acestea fiind înlocuite în prezent cu sticluțe de parfum.

În satele populate de nemți există și obiceiul împodobirii fântânilor cu ouă colorate de Paște.

În Ardeal, tinerii maghiari obișnuiesc să împodobească, de sâmbătă noaptea, cu crengi de brad porțile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Fetele care au pândit toată noaptea la ferestre știu pe cine să răsplătească, astfel că flăcăii primesc în ziua de Paști bucate sau bani.

În Cehia și Slovacia, stropitul femeilor poate fi înlocuit cu aplicarea unor lovituri ușoare, cu un bici special, împletit din opt, 12 sau chiar 24 de ramuri de salcie și decorat cu panglici colorate. Se crede, și în acest caz, că femeile „curtate” astfel vor rămâne frumoase și sănătoase, iar cele care au fost neglijate se pot simți jignite.

Obiceiurile de Paște nu diferă mult de la o zonă a lumii la alta, ci țin în special de specificul gastronomic. Peste tot se prepară mâncăruri tradiționale, cum ar fi pasca la ruși și români, Osterstollen în Germania, Baba Wielancona la polonezi. Cel mai des, aceste mâncăruri sunt binecuvântate la biserică, alături de ouă și carne.

FOTO: Cristina Sabau/Mediafax Foto

În creștinismul timpuriu, cei care se botezau în timpul slujbei de Paști erau îmbrăcați în alb. Ei purtau aceste veșminte întreaga săptămână, ca pe un simbol al noii lor vieți. Cei deja botezați nu purtau haine albe, ci numai noi, pentru a arăta că împărtășesc noua viață a lui Hristos. În acest fel, obiceiul de a purta haine noi a devenit o tradiție de Paști.

FOTO: Alin Matei/Mediafax Foto

Iepurașul de Paști este un simbol păgân, emblemă a fertilității, asociat de creștini cu aparițiile lui Iisus după Înviere. Prima menționare a iepurașului ca simbol pascal apare în Germania, pe la 1590. În unele regiuni din această țară se credea că iepurașul aduce ouăle roșii în Joia Mare și pe cele colorate altfel în noaptea dinaintea Paștelui.

Printre alte simboluri ale Paștelui se mai numără liliacul, expresie a purității, și fluturele, a cărui ieșire din crisalidă în altă formă amintește de Învierea lui Iisus Hristos.

FOTO: Ghita Porumb/Mediafax Foto

Și pentru că românilor Paștele li s-a părut foarte important, au mai imaginat și alte „feluri” de Paști. La o săptămână după duminica Paștilor, în prima zi de luni, o parte din creștinii ortodocși obișnuiesc să sărbătorească Paștele Blajinilor. Această sărbătoare mai este numită și Prohoadele, Paștele Morților sau Lunea Morților, fiind dedicată spiritelor moșilor și strămoșilor.

Și tot așa a fost „inventat” Paștele Cailor, sărbătoare cu dată mobilă (ziua de joi din a șasea săptămână care urmează după Paști), când se crede că, pentru un ceas, o singură dată pe an, se satură caii de păscut iarbă. Importanța sărbătorii s-a diminuat treptat, căpătând un înțeles peiorativ: a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a amâna până la „Sfântul așteaptă”, a nu te ține de cuvânt.

FOTO: Alin Matei/Mediafax Foto

În legende și în unele colinde, sensul nou al sărbătorii este pus pe seama blestemului aruncat asupra cailor, animale nerumegătoare, în permanență nesătule, de către Maica Domnului, care a fost incomodată de tropotul, nechezatul, mâncatul și ronțăitul nutrețului în timpul nașterii lui Iisus, în ieslea din grajdul lui Crăciun. Cu variante și credințe locale, sărbătoarea a fost atestată pretutindeni în România.