I-a distrus mașina soției și a amenințat-o cu un cuțit. Femeia avea ordin de protecție împotriva soțului său
„Polițiști din cadrul Secției 22 Poliție, au fost sesizați prin sistem 112, de către o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 07.30, în timp ce se afla la adresa de domiciliu, a fost agresată de către soțul său. (…) Polițiștii l-au depistat pe bărbat la scurt timp de la comiterea faptei, în cadrul unei unități medicale din sectorul 1, fiind condus la sediul subunității pentru audieri”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Capitalei.
Potrivit polițiștilor, în urma verificărilor s-a constatat că femeia, în timp ce se afla în mașină cu intenția de a pleca din zona în care locuia, soțul ei, împotriva căruia are emis ordin de protecție de către instanța de judecată, ar fi blocat-o în trafic, provocând mai multe pagube mașinii. De asemenea, bărbatul ar fi amenințat-o cu un cuțit.
„Cercetările sunt continuate de către Secția 22 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești, amenințare și distrugere, cu cel în cauză în stare de reținere, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar”, mai arată Poliția Capitalei.