I-a fost demolată terasa care funcționa ilegal, însă patronul libanez acuză: „Eu nu dau la nimeni șpagă și au început cu mine”

Publicat: 04 08. 2015, 11:00

Patronul restaurantului, care este și consulul onorific al Libanului în România, nu avea autorizație de funcționare, spun cei de la primărie. Deși recunoaște că se află în ilegalitate, bărbatul îi acuză pe reprezentanții municipalității că vor să-l scoată de pe piață turistică din stațiune pentru că nu ar fi dat șpagă, scrie stirileprotv.ro.
 
Demolarea terasei a început la primele ore ale dimineții de luni: peste 500 de metri pătrați din restaurant și câteva anexe au fost puse la pământ sub privirile patronului care nu avea nici autorizație de funcționare, nici de construcție. Cu toate acestea, terasa i-a adus un profit frumos, în ultimii patru ani.
 
Bărbatul susține însă că toată acțiunea are ca scop falimentarea afacerilor lui în stațiune. „Eu poate nu plătesc spagă, eu nu dau la nimeni spagă și poate de asta știau dinainte și au început cu mine”, a declarat administratorul terasei, Maroun Charbel.
 
Omul de afaceri libanez spune că, luna trecută, a înaintat primăriei o adresă prin care solicita prelungirea cu 45 de zile a deciziei de demolare, dar nu a primit nici un răspuns. Acum s-a trezit cu utilajele pe terasă.
 
De cealaltă parte, reprezentanții Corpului de Control al Primăriei Constanța spun că toată acțiunea este perfect legală. Patronul fusese somat de mai multe luni să-și demoleze singur construcția dar, cum nu a făcut-o, muncipalitatea a fost nevoită să intervină.  „S-a parcurs procedura completă în 30 martie, a fost primită amendă cu titlu executoriu, nu s-a respectat, drept urmare s-a procedat la punerea în aplicare pe care administrativă”, a declarat Ionuț Pripis, de la Corpul de Control al Primăriei Constanța.
 
Aceasta este prima acțiune de demolare a unei terase neautorizate de la începutul acestui sezon estival în Mamaia, scrie stirileprotv.ro.