Iancu, despre filmulețul Colectiv: Oamenii nu erau pregătiți. Când apare o catastrofă, sunt deranjați
„Sunt patru ani de când tot așteptăm să mai apară câte o astfel de știre, câte un astfel de film, câte o poză care să dovedească că acolo a fost un haos. Noi știm, eu unul știu ce a fost acolo și la fel știu și ceilalți părinți. (…) Eu m-am întâlnit cu pompieri și cu oameni de pe ambulanțe, care și-au cerut scuze că nu au fost în stare de mai mult. Oameni care poate ar fi vrut, numai că oamenii nu aveau un exercițiu, nu erau pregătiți și nu au avut coordonare”, a declarat, pentru Mediafax, Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010 și tatăl lui Alexandru, un tânăr de 22 de ani care a murit în incendiul din club.
Eugen Iancu a menționat și șeful din ISU, Orlando Șchiopu, „care își permitea să înjure morții, pentru că atâta îi duce mintea”.
Astfel de angajați dețin funcții cheie în instituțiile statului, însă în cazul unor tragedii, nu știu cum trebuie procedat, a mai punctat acesta.
„În momentul în care apare o astfel de catastrofă, ei sunt deranjați. (…) Habar n-au, nu știu ce au de făcut, sunt nepregătiți, sunt învățați să se ducă la birou unde se lăfăie în scaunele lor și unde dau câteva telefoane și sunt învățați să se ducă acasă si să-și bea berile sau să-și numere banii luați din șpăgi și din afaceri făcute, pentru că autorizațiile spațiilor sunt afaceri. (…) Acesta e statul român și asta e unitatea asta celebră de pompieri și SMURD condusă de Raed Arafat”, a mai spus Iancu.
Precizările vin după ce jurnaliștii de la Libertatea au publicat un filmuleț de aproximativ 21 de minute, despre care spun că a fost furnizat de un ofițer de pompieri, iar în imagini se observă modul în care primul echipaj sosit la Clubul Colectiv a acționat, fiind văzuți și civili care ajută la transportarea răniților.
Poate fi observată intervenția haotică a pompierilor depășiți de situație, pe fundal o persoană strigând: „Nu mai stați, să scoatem oamenii afară!”. În film apare și solistul Adrian Despot, care ajută la transportarea răniților.
Tinerii morți sunt transportați pe paleți din cauza numărului insuficient de tărgi aduse de echipaje, însă mulți dintre aceștia, precum și răniții, au fost abandonați pe asfalt, iar pompierii trec peste ei.
Abia când un rănit strigă de durere este preluat de pompieri.
Atunci când este pusă problema morților, Orlando Șchiopu, șef în cadrul ISU, cedează și înjură morții, spunând „Lasă-i în p**a mea!”.