Marţi, în jurul prânzului, Ianis Hagi a acuzat uşoare dureri de cap în cantonamentul naţionalei de la Skopje. A efectuat un test rapid sub coordonarea staff-ului medical al naţionalei, iar rezultatul este pozitiv. Tricolorul a intrat imediat în izolare. Până marţi, cu ocazia acestei acţiuni a naţionalei, Ianis efectuase cimci teste COVID, toate cu rezultat negativ.
Fără a prezenta simptome, colegii de masă ai lui Hagi, Răzvan Marin, Alexandru Cicâldău şi Dragoş Nedelcu au efectuat şi ei testare rapidă. Rezultatul este negativ pentru toţi trei.
Cu toate acestea, cei trei nu vor putea participa la antrenamentul oficial din această seară, potrivit normelor din Macedonia de Nord, fiind necesar într-o astfel de situaţie un rezultat negativ la o testare PCR. Astfel, ei au efectuat şi o testare PCR, rezultatul urmând să sosească până la ora jocului.
România întâlneşte, miercuri, de la ora 21.45, în deplasare, reprezentativa Macedoniei de Nord, în etpa a VI-a a Grupei J a Cupei Mondiale din 2022.