Iarna a făcut peste 900 de victime în Afganistan
Un număr de 926 de persoane au murit din cauza celei mai friguroase ierni înregistrate în istoria recentă a Afganistanului, a declarat sâmbătă un oficial, adăugând că bilanțul ar putea crește, având în vedere că accesul în unele zone izolate a fost reluat după topirea zăpezii, relatează Reuters.
Peste 316.000 vite au murit de la jumătatea lui decembrie, a anunțat Noor Padshah Kohistani, din cadrul Comisiei naționale pentru administrarea dezastrelor. "Numărul de pierderi umane se ridică la 926 astăzi. Bilanțul ar putea crește și, odată cu redeschiderea drumurilor, vom descoperi și alte persoane moarte", a adăugat el.
Aproape jumătate dintre victime au fost înregistrate în zone din vestul țării și peste 90 de persoane au suferit amputări ale degetelor de la mâini și de la picioare, din cauza degerăturilor. În afară de pierderile umane, moartea vitelor este considerată o pierdere imensă în Afganistan, țară cu profil agricol care se bazează în mare parte pe ajutor străin.
Potrivit previziunilor meteorologice, în următoarele zile vor fi înregistrate căderi masive de zăpadă, în mai multe regiuni ale țării, care pot provoca inundații și avalanșe.