Iași: Bărbatul suspectat că a ucis-o pe tânăra găsită cu gâtul tăiat este concubinul acesteia

Publicat: 31 10. 2013, 19:28
Actualizat: 30 09. 2018, 00:10

Bărbatul suspectat că a ucis-o pe tânăra găsită cu gâtul tăiat într-o râpă din cartierul ieșean Tătărași este fostul concubin al acesteia, anchetatorii stabilind că tânărul, care a fost reținut, a vrut să se răzbune după ce femeia l-a părăsit în urmă cu două săptămâni.

Presupusul aautor al crimei petrecute, miercuri seară, în cartierul ieșean Tătărași, este un fost concubin al femeii, a declarat, joi, Carmina Pascal, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorul ieșean a spus că femeia, în vârstă de 34 de ani, a locuit împreună cu fostul ei concubin până la jumătatea lunii octombrie, când, pe fondul unor neînțelegeri, a anunțat că îl părăsește, tânăra mutându-se în locuința părinților săi din cartierul ieșean Tătărași.

Potrivit anchetatorilor, miercuri seară, bărbatul și-ar fi urmărit fosta prietenă în zona în care ea locuia, propunându-i să se împace. Tînăra a refuzat, moment în care bărbatul a scos un cuțit și a înjunghiat-o în zona gâtului, susțin anchetatorii.

„Agresorul i-a cerut femeii să revină la domiciliul comun. Cum tânăra a refuzat, bărbatul a împins-o într-o zonă cu vegetație înaltă, unde a agresat-o. A înjunghiat-o în zona gâtului”, a declarat prim-procurorul Carmina Pascal.

Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a fost prins de către polițiștii ieșeni în cursul nopții de miercuri spre joi, în zona Canta, la câțiva kilometri de zona în care s-a produs tragedia.

Presupusul agresor a fost reținut, iar joi seară a fost adus la Tribunalul Iași cu propunerea de arestare preventivă, pentru 29 de zile.

Femeia ucisă avea doi copii, dintr-o relație anterioară. În vara acestui an, tânăra și-a petrecut concediul în străinătate, alături de bărbatul acuzat că a omorât-o.