Iași: O fată de 12 ani a născut

Publicat: 15 02. 2012, 10:04
Actualizat: 23 02. 2012, 17:42

O fată în vârstă de 12 din Iași a născut prin cezariană un bebeluș perfect sănătos, conceput cu un adolescent în vârstă de 14 ani, care este plecat din țară împreună cu părinții săi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Medicii spun că aceste cazuri sunt deosebit de rare, iar nașterea poate pune în pericol viața tinerei mame.

"Tânăra a ajuns la spital cu o sarcină la termen și a fost operată, copilul venind pe lume prin cezariană, cu o greutate de 3.050 de grame. Ambele sunt perfect sănătoase și au o evoluție bună. O naștere normală la o vârstă atât de fragedă ar fi pus în pericol viața tinerei mame. Un caz similar am mai avut în 2005", a declarat medicul Vicuță Todosiciuc, directorul Maternității "Cuza Vodă" Iași.

Părinții tinerei mame au observat că fata lor este însărcinată când aceasta era în luna a șaptea. Tatăl bebelușului are vârsta de 14 ani și este plecat împreună cu părinții în străinătate.

Anul trecut, din cei aproape 6.000 de bebeluși care s-au năsuct la maternitatea ieșeană, 213 au avut mame minore. (Mediafax)