Iași: Un vatman al regiei de transport, lovit cu pumnii și picioarele de un tânăr, la capătul liniei
Un vatman al regiei de transport din Iași a fost lovit cu pumnii și cu picioarele, joi, de către un tânăr, la capătul liniei de tramvai din cartierul Tătărași, unde angajatul coborâse să își vizeze foaia de parcurs, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, unul dintre cei mai vechi vatmani ai regiei de transport din Iași, a fost bătut, joi, de către un tânăr, incidentul având loc la capătul liniei de tramvai din cartierul Tătărași.
Astfel, vatmanul a oprit mijlocul de transport în rond, după care a coborât să își vizeze foaia de parcurs. Ulterior, el a fost lovit cu pumnii și cu picioarele de către un tânăr de 18 ani aflat în zonă, fără ca între cei doi să fi existat vreo dispută verbală.
Reprezentanții regiei de transport în comun susțin că a fost vorba de „un act de o violență extremă”.
Agresorul a fost imobilizat de către un bărbat aflat în stație, acesta anunțând totodată Poliția.
„Vatmanul este confuz și spune că a fost luat prin surprindere de atacul agresorului. Angajatul nostru este o persoană liniștită, fiind unul dintre cei mai vechi angajați ai regiei de transport. Ne-a spus că nu a avut vreun conflict cu cineva, pe parcursul zilei”, a declarat purtătorul de cuvânt al regiei ieșene de transport, Adrian Mihai.
Vatmanul a fost internat la Spitalul „Sfântul Spiridon”, urmând a fi supus unei investigații medicale la computerul tomograf.
Reprezentantul regiei de transport susține că după ce își va reveni, vatmanul va depune plângere penală împotriva agresorului.
Purtătorul de cuvânt al Poliției județului Iași, Anca Vâjiac, a spus că o echipă de polițiști s-a deplasat la locul incidentului, agresorul fiind dus la Secția IV de Poliție, unde a fost amendat.
Cercetările în acest caz continuă, polițiștii urmând a stabili cauza producerii incidentului.