„Ibrahim”, argeșeanul acuzat de terorism, a mers la Deveselu și Kogălniceanu și striga „Allah Akbar” prin metrouri
Informația apare în motivarea judecătorilor de la Curtea de Apel Ploiești prin care s-a dispus arestarea prevenitvă a argeșeanului.
„Cele două obiective militare americane sunt vizate de gruparea teroristă `Statul Islamic`, aceasta acuzând folosirea bazelor în scopul derulării operațiunilor militare în Siria si de asemenea, făptuitorul acționează pe teritoriul României în scopul identificării de persoane care să-i împărtășească opiniile radicale și care să se alăture războiului dus în Siria de către `Statul Islamic`”, conform motivării instanței.
În motivarea judecătorilor se precizează că, înainte de a se întoarce în Franța, în primăvara anului 2015, Ionuț Cătălin Bălan s-a deplasat în zona Aeroportului „Mihail Kogălniceanu” și a bazei militare americane din comuna Mihail Kogălniceanu, ambele din județul Constanța, observând căile și punctele de acces în cele două obiective, precum și modalitatea în care baza militară este îngrădită. Bărbatul a spus că baza americană de la Mihail Kogălniceanu va fi „un iad pe pământ”.
„Inculpatul a susținut că de aceste două obiective sunt interesați `frații lui din Toulouse`, al căror lider este numitul Abdel Karim, acesta din urmă fiind interesat de cele două obiective: Aeroportul Mihail Kogălniceanu și baza militară americană din comuna Mihail Kogălniceanu, județ Constanța. Tot el (Abdel Karim) ar fi fost de acord ca inculpatul să se ocupe de culegerea acestor informații, considerând că baza americană de la Mihail Kogălniceanu este folosită pentru a face rău fraților musulmani din Orientul Mijlociu”, se precizează în motivarea judecătorilor.
Judecătorii sunt de părere că prin deplasările lui Bălan la Deveselu și la Mihail Kogălniceanu, bărbatul a cules informații, cu scopul transmiterii acestora către „frații din Toulouse”.
În documentul citat, judecătorii subliniază că Ionuț Cătălin Bălan avea o plăcere deosebită să strige în public „Allah Akbar”, acest lucru petrecându-se de mai multe ori în metrouri din Franța.
„Inculpatul relatează cu încântare cum reușea să creeze panică în metroul din Franța, strigând cu voce tare „Allah o Akbar!”, moment în care toți cei prezenți erau speriați (`M-am îmbrăcat bine… Cum mă îmbrac eu, ca musulmanii… Chiar ziceai că sunt d’ăla… (…) Și când am ieșit din metrou am strigat tare Allah o Akbar! Toți s-au lăsat în jos, așa… Să mor dacă te mint… când am ieșit din metrou și am făcut repede dreapta, patru mașini de poliție…`”, potrivit documentului prin care instanța își motivează decizia de arestare a presupusului terorist.
Șirul momentelor în care bărbatul își prezintă intențiile și convingerile extremiste continuă: „Eu ziceam tot timpul prin metrouri, prin ăstea… Venea poliția, venea ăia… Allah Akbar! Când strigam o dată tare… făceau oamenii-așa! Zic: ho! Ce-aveți?(…) Speriați, frate! Zic, eu dac-aș apuca într-un tren cu bombe, și numai bombe, numai d-ălea sar în aer, hamdulilah! Mor și mă duc în paradis! Zic: așa vrea Allah! Dar voi, de ce v-o fi… lor de ce le e frică? Nu știu!!.”.
În același context se amintește și o ceartă dintre Ionuț Cătălin Bălan și mama sa, care îi reproșează că el nu poate fi numit terorist, deoarece are o situație financiară foarte rea comparativ cu „fratele” din Franța.
„Bălan a spus că va merge să facă jihad în Siria, împreună cu fiul său. De asemenea, a amenințat-o cu moartea pe aceasta, utilizând pentru a fi mai convingător un cuțit de bucătărie și a ieșit din curtea imobilului de reședință strigând `Allah Akbar`. Anterior, la data de 5 martie 2017, inculpatul înregistrase un mesaj video pe telefonul personal, mesaj adresat `fraților din Toulouse`, prin care le solicita sprijin material, pretextând că situația sa materială este disperată și că în România nu există `musulmani adevărați`”, potrivit motivării instanței de judecată.
Magistrații conchid că bărbatul se află într-un proces avansat de radicalizare, exprimându-se în mai multe ocazii că este gata să meargă în Paradis pentru iertarea păcatelor, prin participarea la jihad.
„Luând în considerare și anturajul inculpatului, mediul din care acesta provine, antecedentele penale pe care le posedă, Curtea de apel apreciază că lăsarea sa în libertate ar avea ca efect tulburarea ordinii publice, creând în rândul persoanelor care au cunoștință de laptele sale un sentiment de insecuritate, pe fondul proliferării atentatelor teroriste în Europa”, conform documentului citat.
Ionuț Cătălin Bălan, bărbatul suspectat de terorism, a fost arestat, în 30 iunie, pentru 30 de zile, de magistrații Curții de Apel Pitești.
Decizia poate fi contestată la instanța supremă.