ICCJ a decis RELUAREA apelului într-un dosar al lui Sebastian GHIȚĂ
Decizia magistraților vine după hotărârea Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stipulat că dosarele intrate la sfârșitul anului 2018 pe rolul completurilor de cinci judecători în care nu au fost administrate probe rămân la completurile trase la sorti în decembrie 2018 și nu vor fi repartizate celor alcătuite în ianuarie 2019.
Atât procurorii din dosarul lui Sebastian Ghiță, cât și apărătorii omului de afaceri au constatat legalitatea completului, dar au cerut readministrarea probelor și reaudierea martorilor din apel, solicitare aprobată de instanță.
Astfel, primii patru martori vor fi audiați pe 4 martie, următorii martori pe 1 aprilie, iar ultimii patru martori, printre care se numără și fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu, trebuie să se prezinte în fața judecătorilor pe 13 mai.
În 25 septembrie 2017, magistrații instanței supreme l-au achitat pe fostul deputat Sebastian Ghiță pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani, dar și pe fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, pentru luare de mită și abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă, iar procurorii au făcut apel.
Procurorii au susținut că Sebastian Ghiță i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, pentru ca acesta din urmă să finanțeze o asociație sportivă susținută de Ghiță, pentru a disimula proveniența casei cei doi semnând un contract fictiv.
foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru