ICCJ a respins retrimiterea la DNA a dosarului lui Miron Mitrea, în care este acuzat de corupție
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins, marți, cererea avocaților lui Miron Mitrea de retrimitere la DNA a dosarului în care fostul ministru al Transporturilor, în prezent deputat, e acuzat de fapte de corupție în legătură cu renovarea casei mamei sale.
Decizia a fost luată de completul de trei judecători de la instanța supremă, putând fi contestată cu recurs.
Avocații lui Miron Mitrea și ai celorlalți inculpați din acest dosar au cerut, pe 10 ianuarie, la instanța supremă, retrimiterea cauzei la DNA, pe motiv că anchetatorii nu ar fi respectat dispozițiile impuse de instanță la restituirea anterioară a dosarului.
Miron Mitrea este acuzat, alături de Irina Paula Jianu, fost inspector de stat șef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), de fapte de corupție în legătură cu renovarea casei mamei fostului ministru al Transporturilor. Nicolae Popescu, arhitect șef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului.
Cei trei inculpați au fost trimiși în judecată în 5 martie 2009, însă ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la DNA din cauza unor vicii de procedură. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunțat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, iar dosarul a fost înregistrat la ICCJ în 25 octombrie 2013.
Avocații celor trei inculpați au invocat, în cererea din 10 ianuarie, mai multe excepții, arătând că DNA nu ar fi respectat integral dispozițiile judecătorilor ICCJ din decizia prin care s-a dispus retrimiterea cauzei la procurori pentru refacerea urmăririi penale, astfel că ar fi necesară o nouă restituire, pentru completarea directivelor anterioare ale instanței.
În argumentarea acestei cereri, avocații au arătat, între altele, că procurorii DNA nu ar fi cerut aviz de la Camera Deputaților pentru extinderea cercetării penale cu privire la o nouă faptă în cazul lui Mitrea.
Procurorul prezent la ședința de judecată a cerut judecătorilor să respingă aceste excepții, să constate că instanța a fost legal sesizată de către DNA și să dispună continuarea judecării procesului.
În 25 octombrie, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței în perioada 2000 – 2004, în prezent deputat PSD, pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, ultimele două infracțiuni în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită.
În același dosar a fost trimisă în judecată și Irina Paula Jianu, fost inspector de stat șef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), ulterior inspector general de stat în construcții la ISC, pentru dare de mită în formă continuată, folosire cu rea credință a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilității, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ultimele trei infracțiuni sub forma participației improprii, în formă continuată.
De asemenea, Nicolae Popescu, arhitect șef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței la acea dată, a pretins și primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 520.000 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare care au fost executate de societățile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău și Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, județul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.
„Foloasele necuvenite au fost pretinse și primite în schimbul numirii și menținerii Irinei Paula Jianu în funcția de inspector șef adjunct și inspector șef al ISC. La momentul numirii în funcția publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreședinte, respectiv acționar la societățile comerciale menționate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.
Camera Deputaților a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.
Social-democratul Miron Mitrea și-a anunțat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaților, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunității.
Mitrea, Jianu și Nicolae Popescu au fost trimiși în judecată în 5 martie 2009, însă ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la DNA, pentru refacerea actului de sesizare a instanței.
În 31 ianuarie 2011, un complet de trei judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis restituirea dosarului lui Miron Mitrea, atunci senator PSD, la DNA, apreciind că sunt anumite vicii de procedură și că organele de urmărire penală i-au încălcat senatorului dreptul la apărare.
Decizia a fost contestată de DNA la Completul de cinci judecători al ICCJ, care a stabilit restituirea dosarului la DNA.