Au fost trase la sorți trei completuri de judecători în materie penală și trei în materie civilă, spre deosebire de câte două, câte erau până acum.
Componența noilor completuri în materie penală este:
C1 penal – Nenita Simona Cristina, Dragomir Iulian, Epure Constantin, Marius Foitos, Matei Ionuț.
C2 penal – Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana, Popa Rodica Aida.
C3 penal – Vasile Francisca Maria, Cerbu Silvia, Bogdan Ioana, Alexandrescu Anca Mădălina, Iancu Ana.
Tot joi, toate dosarele aflate până acum în judecare la completurile de 5 judecători au fost distribuite celor nou alcătuite.
Dosarul angajărilor fictive de la ÎCCJ, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare, va fi judecat de Completul 2, format din judecătorii Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana, Popa Rodica Aida.
Celelalte cauze au fost repartizate în felul următor: dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu – C3, dosarul lui Toni Greblă – C3, dosarul lui Victor Ponta (Complex Energetic Oltenia) – C1, contestatia in anulare a Elenei Udrea – C3.
Dosarele vor rămâne însă pentru scurt timp la noile completuri pentru că, având în vedere că mai sunt două săptămâni până la finalul anului, șansele ca judecătorii să și administreze probe sunt reduse, astfel că, potrivit legii, la începutul anului următor va avea loc o nouă tragere la sorți, iar dosarele vor fi distribuite din nou.
Aceasta a fost a treia tragere la sorți a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru anul acesta.
Președintele instanței supreme, Cristina Tarcea, a declarat, joi, înainte de tragerea la sorți a noilor completuri de 5 judecători, că a început un asalt și asupra completurilor de 3 judecători, precizând că tragerea la sorți ar trebui aplicată și completurilor de 1, 2 și 3 judecători din țară.
„Epopeea completurilor de 5 judecători continuă. Mi-ar plăcea tare mult să vă spun că astăzi este ultimul episod, din păcate am rezerve. (…) Cred că este de datoria mea, în calitatea de reprezentant al puterii judecătorești, să vă atrag atenția asupra unui alt lucru asupra căruia ar trebui să mediteze toată lumea. Este vorba de completurile colegiale de 3 judecători. Nu este un secret pentru nimeni faptul că, mai mult sau mai puțin discret, a început un asalt și asupra completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte, iar eu vreau să vă reamintesc faptul că la Înalta Curte nu sunt numai completuri de 3, ci și de 2 și de 1, iar că, în măsura în care apreciem că tragerea la sorți reprezintă un element al procesului echitabil, în egală măsură acest element trebuie aplicat tuturor completurilor de 3, 2 și un judecător din țară. Vă rog să meditați asupra acestui subiect”, a declarat Cristina Tarcea.
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a reiterat ideea potrivit căreia actuala tragere la sorți a completurilor de 5 judecători se face pentru anul 2018. Este a treia tragere la sorți a completurilor de 5 pentru acest an.
Înalta Curte de Casație și Justiție acceptă cererea imperativă a Consiliului Superior al Magistraturii și trage la sorți, de la ora 9:30, componența celor șase completuri de cinci judecători pentru acest an. A fost nevoie de o decizie a Curții Constituționale pentru ca ÎCCJ să respecte întocmai legea votată de Parlament.
Joi, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a organizatnoua tragere la sorți a completurilor de 5 judecători pentru anul 2018, așa cum a cerut Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
„La data de 13 decembrie 2018, orele 9:30, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sala Secțiilor Unite, vor avea loc, în ședință publică, tragerile la sorți pentru desemnarea membrilor completurilor de 5 judecători pentru anul 2018″, precizează ÎCCJ, printr-o informare de presă.
Săptămâna trecută, Secția pentru Judecători a CSM a transmis recomandarea ca ÎCCJ să organizeze „de îndată” o nouă tragere la sorți a completurilor de 5 judecători. De această dată, vor fi alese șase completuri, trei în civil și trei în penal, cărora le vor fi repartizate toate dosarele.
După ce Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție comunică Secției pentru judecători CSM numărul de completuri de 5 judecători, judecătorii care vor face parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei doi vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul unei proceduri neutre, publice și transparente.
Secția pentru Judecători a CSM a trasat și regulile după care va avea loc tragerea la sorți a noilor completuri:
– tragerea la sorți se realizează după convocarea tuturor judecătorilor în activitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în scopul desfășurării acestei proceduri; lipsa unuia sau mai multor judecători convocați nu împiedică desfășurarea procedurii; la ședința publică în care are loc tragerea la sorți poate participa orice persoană interesată;
– decanul de vârstă al judecătorilor instanței supreme participă în mod obligatoriu la efectuarea tragerii la sorți; în cazul în care acesta se află în imposibilitate obiectivă de participare, este înlocuit de următorul judecător, în ordinea descrescătoare a vârstei;
– tragerea la sorți se înregistrează audio-video;
– tragerea la sorți se va realiza dintre toți judecătorii în funcție ai secției/secțiilor respective;
– decanul de vârstă al judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție va verifica prin citire, în prezența celorlalți judecători, numele judecătorilor înscriși pe bilete în vederea tragerii la sorți și va proceda la introducerea acestora în dispozitive (bile) identice, care să asigure secretul numelui;
– dispozitivele menționate vor fi introduse în urne separate corespunzătoare completurilor în materie penală, respectiv în alte materii decât cea penală; bilele cu numele președintelui și ale vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție vor fi introduse în urna corespunzătoare secției din care provin;
– președintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre cei 2 vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție va extrage numărul de judecători necesar în vederea compunerii tuturor completurilor de 5 judecători;
– după tragerea la sorți a titularilor completurilor de 5 judecători, se va proceda la întocmirea listei de permanență pentru materia penală, respectiv pentru alte materii decât cea penală, ordinea permanenței fiind stabilită prin tragerea la sorți a tuturor celorlalți judecători ai secției/secțiilor respective, care vor asigura, prin rotație, în ordinea intervenției situațiilor de înlocuire, participarea în completuri în cazul înlocuirii titularului în condițiile legii; aceste situații se notează într-o evidență specială;
– rezultatele tragerii la sorți se consemnează într-un proces-verbal semnat de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de judecătorul care a participat la procedură.