ICCJ menține pedeapsa de patru ani a lui Sișu, însă acesta ar putea fi eliberat până de sărbători
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a soluționat definitiv, luni, dosarul în care cântărețul de muzică hip-hop Tudor Sișu a fost deferit justiției pentru trafic de droguri.
Judecătorii instanței supreme au respins recursul cântărețului, menținând astfel deciziile instanțelor inferioare date în cazul acestuia.
Astfel, Sișu a rămas condamnat definitiv în acest dosar la patru ani de închisoare cu executare. Avocatul cântărețului, Mihnea Stoica, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că următorul pas judiciar al clientului său este acela de a introduce o cerere prin care să solicite unui judecător contopirea pedepselor primite în dosarele penale.
Avocatul a arătat că, dacă pedeapsa rezultantă finală va rămâne de patru ani de închisoare cu executare, Tudor Sișu ar putea petrece sărbătorile de iarnă în libertate.
Mihnea Stoica a explicat că, dacă în perioada sărbătorilor de iarnă s-ar împlini două treimi din pedeapsa rezultantă de patru ani, Sișu s-ar putea adresa comisiei de eliberări condiționate a penitenciarului.
Tudor Sișu și alți 15 membri ai unui grup infracțional au fost arestați preventiv în mai 2006. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului instanței supreme i-au acuzat pe cei 16 că, într-un an, au distribuit în București aproximativ 40 de kilograme de heroină.
Instanța a decis condamnarea cântărețului la patru ani de închisoare cu executare.
Sișu a mai fost închis pentru trafic și deținere de droguri de mare risc. El fusese arestat în octombrie 2003, la câteva zile după ce Poliția a prins doi traficanți de stupefiante din Târgoviște și a făcut o percheziție în apartamentul lui. Cântărețul a fost eliberat în octombrie 2005, iar în mai anul următor a fost din nou arestat.
În 25 septembrie 2009, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus începerea urmăririi penale față de Tudor Șisu într-un alt dosar, pentru cultivarea, producerea, fabricarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.