ICCJ trimite dosarul familiei Cosma la Tribunalul Prahova pentru judecare
„Admite excepția de necompetență după calitatea persoanei invocată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție. Dispune trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului 1547/1/2014* al ÎCCJ – Secția Penală, la Tribunalul Prahova, spre competentă soluționare. Definivă”, se arată în minuta instanței.
Decizia vine după ce instanța s-a autosesizat cu privire la calitatea lui Vlad Cosma, care nu mai deține funcția de deputat, Înalta Curte de Casație și Justiție precizând că nu mai este competentă să judece dosarul.
Vlad și Mircea Cosma au fost trimiși în judecată de către DNA în aprilie 2014, alături de alte două persoane. Vlad Cosma este acuzat de DNA de trafic de influență, Răzvan Alexe este cercetat pentru trafic de influență și dare de mită, iar Mircea Cosma și Daniel Alixandrescu sunt judecați pentru luare de mită și abuz în serviciu. În primă instanță, fostul președinte CJ Prahova, Mircea Cosma și fostul deputat PSD Vlad Cosma au fost condamnați la 8, respectiv 5 ani de închisoare.
Însă la pronunțarea pe apel, instanța supremă a decis rejudecarea cauzei.
Decizia de rejudecare, pronunțată în anul 2018, a venit în contextul în care Vlad Cosma a acuzat în repetate rânduri procurorii DNA Ploiești, care i-au instrumentat dosarul, că au fost falsificate probe. Decizia instanței supreme a fost luată la acel moment cu majoritate de voturi, completul de judecată fiind format din președintele Iulian Dragomir, Ștefan Pistol, Ioana Bogdan, Leontina Șerban și Geanina Arghir.