Ilie Carabulea, eliberat condiționat în dosarul Carpatica, în care fusese condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare
Ilie Carabulea, condamnat în vara anului trecut la cinci ani și șase luni de închisoare în dosarul Carpatica, va fi eliberat, după ce Tribunalul Alba a respins, luni, contestația formulată de DNA împotriva sentinței judecătoriei Aiud, care decisese liberarea condiționată a omului de afaceri.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorian a declarat luni corespondentului MEDIAFAX, că instanța a respins contestația formulată de DNA, Serviciul Teritorial Alba Iulia, iar astfel de va pune în executare sentința Judecătoriei Aiud, care a dispus liberarea condiționată a omului de afaceri Ilie Carabulea.
Decizia Tribunalului Alba este DEFINITIVĂ și EXECUTORIE.
Potrivit soluției pe scurt de pe portalul Tribunalului Alba, contestația formulată de DNA împotriva sentinței penale pronunțate de Judecătoria Aiud, în dosarul privind liberarea condiționată a lui Ilie Carabulea, a fost respinsă „ca nefondată”. Decizia Judecătoriei Aiud a fost dată în luna aprilie, însă DNA a făcut contestație.
Ilie Carabulea este încarcerat la Penitenciarul Aiud.
Omul de afaceri a fost condamnat definitiv în dosarul „Carpatica” la 5 ani și 6 luni de închisoare. În același dosar, fostul șef ASF, Dan Radu Rușanu, a fost achitat.
În dosarul „Carpatica” au fost judecați fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, Dan Radu Rușanu, omul de afaceri Ilie Carabulea, Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, Radu Mustățea, la data faptelor membru în Consiliul de Administrație al SC Carpatica Asig SA, alături de alte persoane.
Carpatica Asig era specializată în emiterea de polițe de asigurări, majoritatea asigurări de tip RCA.
Potrivit procurorilor, Carabulea, Mustățea și Mîrzac „au constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA”.
„Carabulea Ilie (persoana care deține indirect și controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susținut și COINTERESAT FINANCIAR, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcție la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 – 23.04.2013), pentru a fi ales ÎN CONDUCEREA ASF Din poziția de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura PROTECȚIA SC Carpatica Asig SA și pentru a evita suspendarea autorizației de funcționare de pe piața asigurărilor din România, până la remedierea deficiențelor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.