Prima pagină » Știri » Imagini cu principalul suspect în cazul atacului din ianuarie asupra unui magazin de bijuterii din Ploiești – VIDEO

Imagini cu principalul suspect în cazul atacului din ianuarie asupra unui magazin de bijuterii din Ploiești – VIDEO

Polițiștii prahoveni au obținut semnalmentele principalului suspect în cazul unui jaf la o bijuterie din Ploiești produs în ianuarie 2019, după ce au analizat imaginile suprinse de camerele de supraveghere amplasate în apropierea locului în care s-a produs infracțiunea.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că bărbatul căutat are 1,70 – 1,75 metri înălțime, constituție robustă, ar avea în jur de 30-35 de ani, calviție și, la momentul jafului avea barbă mare, neagră, și purta pantaloni de tip camuflaj de culoare deschisă, geacă neagră, cu glugă și era încălțat cu bocanci negri.

Semnalmentele au fost obținute pe baza imaginilor surprinse de camere de luat vederi din apropierea bijuteriei jefuite.

Jaful de la bijuteria din Ploiești a avut loc în 17 ianuarie 2019, în jurul orei 12.00.

Atunci, un bărbat care avea fața acoperită cu o cagulă a pătruns în bijuterie, de unde, amenințând cele două vânzătoare cu o sabie, a reușit să fure 825 de grame de bijuterii din aur.

Prejudiciul a fost estimat la peste 140.000 de lei.

Citește și