Imagini de coșmar, după ce o mașină a fost spulberată de un tir în Giurgiu: trei oameni au murit pe loc
Accidentul s-a petrecut marți, puțin după ora prânzului, în localitatea Ghimpați, pe DN6, sensul de mers spre Capitală. Victimele erau rude și locuiau în zonă.
„În accident au fost implicate un autotren și un autoturism. În urma impactului au rezultat patru victime, toate încarcerate. După operațiunea de descarcerare, un bărbat a fost transportat la Spitalul Bagdasar Arsenie din Capitală, în stare de inconștiență. Celelalte trei victime, toate femei, au fost găsite decedate”, a declarat Cristian Virag, purtător de cuvânt al ISU Giurgiu, pentru MEDIAFAX.
FOTO: stirileprotv.ro
Cercetările făcute de polițiștii de la Rutieră arată că accidentul s-ar fi petrecut după ce femeia care se afla la volanul autoturismului ar fi întors fără să se asigure.
„O tânără în vârstă de 20 de ani în timp ce a inițiat și a efectuat manevra de întoarcere nu s-a asigurat corespunzător și autoturismul său a intrat în coliziune cu un autotren care se deplasa în aceeași direcție. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto și a încă două femei, plus rănirea unui bărbat, toți pasageri în același autoturism. Pe durata cercetărilor la fața locului, traficul s-a desfășurat pe un fir, alternativ. Acum circulația în zonă a revenit la normal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Giurgiu, Vasilache Constantin, pentru MEDIAFAX.
Șoferul tirului, un bărbat din Dolj, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.