Imagini rare surprinse în Munții Retezat: O familie de marmote a ieșit din hibernare și se bucură de soare – VIDEO
Familia de marmote a fost filmată în timpul unei acțiuni de monitorizare desfășurate de biologul Claudia Danău și rangerul Alin Dăjulesc, în Parcul Național Retezat, informează reprezentanți rezervației. Totodată, imaginile au fost postate pe Facebook.
Biologul Claudia Danău a scris într-un comentariu la postare că familia de marmote are și un puiuț și a postat fotografia.
Parcul Național Retezat, datorită habitatelor sale foarte diverse, naturale, sau puțin modificate de intervenția umană, adăpostește o faună deosebit de bogată atât în ceea ce privește numărul de specii, cât și în numărul mare de exemplare care alcătuiesc populațiile acestor specii.
Marmota alpină este o specie de marmotă care trăiește în zonele muntoase din centrul și sudul Europei, la înălțimi cuprinse între 800 și 3200 m, mai ales în regiunile vestice și centrale ale Alpilor, precum și în Carpați. Marmotele trăiesc pe versanții însoriți, căutând un teren afânat, pentru a putea să-și sape mai ușor galeriile.