Un urs, observat miercuri dimineață, aproape de centrul Sibiului, într-o zonă intens circulată, a ținut autoritățile pe jar care preț de trei ore nu au reușit să îl tranchilizeze și au procedat la împușcarea lui, în curtea unei fabrici. Asta deși, potrivit șefului Poliției Sibiu, Tiberiu Iulian Ivancea, peste 50 de persoane din cadrul Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale, ISU s-au implicat.
„Poate părea o măsură extremă (împușcarea – n.r.), dar nu s-a reușit tranchilizarea lui și exista și pericolul ca un urs rănit să devină mai agresiv. Facem investigații și stabilim cauzele care au dus la acest eveniment, dar și de unde a venit acest urs. S-a deschis un dosar penal pentru uz de armă”, a explicat Ivancea.
„După trei ore, ursul a fost imobilizat. Ideea a fost ca ursul să fie imobilizat prin tranchilizare. Din păcate, se deplasa cu o viteză foarte mare. Practic a traversat tot orașul și tot timpul echipele de intervenție au fost după el. Situația devenea tot mai gravă, cu atât mai mult cu cât a trecut prin zona mai multor unități școlare și, în final, situația a impus măsura împușcării. Este clar că e un animal sălbatic”, a declarat și prefectul Sibiului, Cristian Roman.
Imaginile filmate arată momentul în care ursul este împușcat
Cu toate acestea, intervenția ar putea fi considerată drept una „haotică”, în condițiile în care nu există o procedură care să stabilească cine ia decizia și cine comandă, în astfel de situații. Astfel, și aici, nu este clar de ce nu s-a reușit tranchilizarea animalului și, mai mult, nu există o evaluare obiectivă a situației care să justifice împușcarea lui.
„Noi credem că e necesar ca, în astfel de situații, să existe o procedură scrisă și agreată de la început. Din câte am văzut, domnul prefect a declarat că nu există o procedură, nu există un plan în astfel de cazuri. Având în vedere că astfel de situații au existat și vor exista, în continuare, va trebui să se creeze un plan care spune pas cu pas pentru autorități, pentru că sunt foarte multe autorități: a fost poliția, a fost jandarmeria, au fost vânătorii, a fost DSVSA”, a declarat, pentru Gândul, Magor Csibi, directorul WWF Danube Carpathian Programme România.
Csibi este de părere că acest caz arată, o dată în plus, cât de necesară este înființarea Serviciului de Urgență pentru Animale Sălbatice, despre care vorbea și ministrul Mediului,Cristiana Pașca-Palmer, săptămâna trecută, care „să aibă oameni antrenați pe tranchilizare, dar în același timp și să poată lua decizia urgentă și pe loc: ce trebuie făcut”.
„Pentru că altfel, evident, din punctul de vedere al unui polițist sau al unui jandarm sau al unui vânător, s-ar putea spune că ei au protejat vieți umane, dar nu există o certitudine sau nu există o evaluare obiectivă a situației. Nu se știe cine a luat decizia. Soluția care e: dacă cineva nu are experiență de a trage, chiar dacă există o armă cu tranchilizante, dacă nu are experiența să folosească acel om arma, e extrem de greu să intervină, mai ales într-o astfel de situație agitată. Dacă e prima dată când trage cu un tranchilizant într-o astfel de situație, foarte probabil nu va avea mare succes. Tocmai de aceea, SUAS-ul asta spune: să existe vânători, să existe medic veterinar, să existe varianta „tranchilizare” și varianta „eliminare”, iar varianta tranchilizare trebuie să fie făcută de cineva care se pricepe, iar acest lucru, SUAS-urile unde sunt zone de conflict animal-om în România, trebuie să fie operaționale cât mai repede”, a explicat Csibi.
Deși nu era vorba de un urs ajuns la maturitate, „asta nu înseamnă că nu poate să rănească un om sau nu poate să pună în pericol un om”, mai spune Magor Csibi. Însă, din nou, se pune următoarea întrebare: cine evaluează situația?
„Evaluează șeful jandarmilor, evaluează șeful poliției sau evaluează șeful vânătorilor care, de obicei, se pricepe foarte bine la arme, mult mai puțin la urs. SUAS-ul era soluția identificată, acel serviciu care ar trebui să existe în toate zonele în care s-au înregistrat și se înregistrează astfel de conflicte”, a mai afirmat Csibi.
Potrivit acestuia, WWF România comunică cu specialiști și s-a reușit tranchilizarea unor urși mult mai mari decât cel de la Sibiu, după cum se poate observa în video-ul de mai jos:
La rândul său, președintele Asociației „Milioane de Prieteni”, Cristina Lapis, susține că acțiunea de prindere și ucidere a ursului a fost ilegală.
„E o crimă să omori un ursuleț care nu reprezintă un pericol, care nu a atacat și nu a făcut rău la nimeni. Au alergat trei ore după el, timp în care acest urs nu a manifestat nicio formă de agresivitate. Nu a sărit, nu a atacat. El era flămând și speriat și ei ar fi trebuit să îl apere, nu să îl împuște. Ar fi trebuit să îi creeze un culoar și să-l trimită înapoi în pădure, să îl înconjoare într-o curte.(…) Era un urs brun. Aceste animale sunt protejate prin Convenția de la Berna, care este o convenție ratificată de România prin legea 13/1993. Aceasta interzice capturarea, omorârea, exploatarea, folosirea urșilor în orice condiții. Pentru orice exemplar de urs omorât trebuie o decizie a Ministerului Mediului și acesta raportează la Europa câți urși a omorât anual.(…) Mi-e milă de cel care a apăsat pe trăgaci”, a declarat, pentru Mediafax, Cristina Lapis.
Totodată, reprezentanții Asociației pentru Protecția Animalelor și Naturii „Animal Life” au criticat decizia autorităților de a ucide animalul.
„Observăm din nou că lipsa de colaborare și lipsa unui protocol pentru situații de urgență care implică animale au dus la împușcarea inutilă a unui animal. Ne oferim sprijinul pentru crearea unui cadru de discuții și a unui cadru de colaborare pentru instituțiile responsabile și organizațiile din domeniul protecției animalelor”, se precizează pe site-ul asociației.
Fațada unui teatru din Sibiu, iluminată în roșu în amintirea puiului de urs
Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong”, din Sibiu, a declarat că fațada teatrului va fi iluminată în roșu, în amintirea puiului de urs împușcat miercuri dimineața.
„Ne-am făcut griji, desigur. Siguranța locuitorilor orașului și a turiștilor este primordială. E regretabil, totuși, că acest pui de urs a fost împușcat și nu tranchilizat. Pentru a ne exprima regretul pentru acest pui de urs care a trecut pe lângă teatrul nostru, am decis să iluminăm fațada clădirii cu patru bare led de exterior”, a spus Adrian Tibu.