Imaginile care au emoționat România. Un pompier resuscitează un câine rănit în incendiu. VIDEO
This browser does not support the video element.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, Mădălina Epure, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că incendiul a izbucnit într-un apartament situat la parterul blocului C1 din cartierul piteștean Războieni.
„ISU a intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, o autoscară și două echipaje SMURD, unul cu medic și unul de prim-ajutor. Proprietarul apartamentului în vârstă de 50 de ani a fost găsit inconștient. A fost intubat și transportat la Spitalul Județean Argeș. De îngrijiri medicale a avut nevoie și o persoană care locuia la etajul 4, care a suferit un atac de panică. De asemenea, un câine a fost resuscitat de colegii mei și transportat la cabinet veterinar. Locatarii blocului au fost evacuați din. imobil”, a declarat Mădălina Epure.
Momentul în care pompierul îi făcea respirație gura la gură câinelui pentru a-l salva, a fost surpins de camere și s-a viralizat cu repeziciune în mediul online.