Îmbrânceli și cozi de sute de metri la fasole cu ciolan, de Ziua Națională

Îmbrânceli la Iași, pentru o porție de fasole cu cârnați

După încheierea ceremoniei dedicată Zilei Naționele, ieșenii s-au îmbulzit la coadă la cele 5000 de porții de fasole cu cârnați pregătite pentru această zi.

Ieșenii nu au avut răbdare sa stea la rând și au început să se îmbulzească, deși politiștii locali au încercat să îi coordoneze. Rândul s-a întins pe sute de metri, însă nu a durat mai mult de jumătate de oră până când fiecare a primit o porție de fasole. Au fost pregatite 5000 de porții la Cantina de Ajutor Social din Iași. Fasolea a fost de post însă cei care au dorit au primit și tradiționalii cârnați.

Slatina: Peste o mie de persoane au așteptat ore în șir la coadă

Peste 1000 de slătineni au așteptat la coadă chiar și trei ore pentru a prinde o porție de mâncare. Oamenii spun că nu-i deranjează să aștepte și că statul la rând este chiar o tradiție, de 1 Decembrie. Coada a avut mai mult de 500 de metri.

„Am fost și altă dată, în alți ani, și cred că merită așteptarea, de ce nu? Este o organizare foarte bine venită pentru cetățenii din Slatina, care abia așteaptă. Mâncarea e gustoasă, știm de anul trecut”, a declarat un pensionar, care aștepta alături de soția sa să le vină rândul la servit.

Vremea bună din dimineața zilei de 1 Decembrie a făcut ca numărul persoanelor, care așteptau la coadă să primească fasole cu cârnați și vin fiert, să depășească cifra estimată de organizatori, care se temeau că mâncarea nu va ajunge pentru toți. Până la urmă, fiecare dintre slătinenii care au aștepta la coadă a primit mult-dorita mâncare tradițională de Ziua Națională.

Primarul Slatinei, Emil Moț, a asigurat că autoritățile erau pregătite să suplimenteze porțiile de mâncare, dacă ar fi fost cazul.

„Chiar dacă este un pic mai frig, soarele strălucește deasupra Slatinei și deasupra întregii Românii. La mulți ani România! Au fost alocați aproximativ opt mii de lei pentru această manifestare. Am pregătit peste o mie de porții de fasole cu cârnați. Ca în fiecare an, și Slatina pregătește de 1 Decembrie această mâncare tradițională. Într-adevăr, se pare că sunt mai mulți oameni decât porții, dar nu este nicio problemă, vom suplimenta porțiile, fără doar și poate, și nimeni nu va pleca fără să își ia porția de fasole cu cârnați”, a spus primarul Slatinei, Emil Moț.

Cozi interminabile și la Ploiești. După defilare, s-au format rânduri de sute de metri și la cele două corturi unde municipalitarea a oferit tradiționala fasole cu cârnați. Potrivit bucătăreselor, au fost pregătite 3000 de porții, folosindu-se 150 de kilograme de fasole.

Mâncarea a fost gătită în două zile. Anul acesta, spre deosebire de anii trecuți, Primăria a luat decizia să nu mai ofere și vin fiert.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Se introduce taxa de carbon. Cine este obligat să o plătească
Cea mai mare dilemă a șoferilor, la schimbarea anvelopelor. Sfatul experților
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță