Implant realizat în premieră internațională la Cluj
O operație de implant a unei proteze personalizate din titan care să substituie osul zigomatic – un os din scheletul feței unui pacient care suferise un accident rutier – a fost realizată, în premieră internațională, de chirurgi ai Clinicii de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială Cluj-Napoca.
Operația a avut loc în luna decembrie, însă a fost anunțată marți, medicii așteptând câteva luni înainte de a da publicității cazul, pentru a vedea dacă implantul este tolerat de organismul pacientului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„La mijlocul lunii decembrie 2012, chirurgii din Clinica de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială din Cluj-Napoca au implantat unui bărbat de 44 de ani, la nivelul scheletului feței, o proteză personalizată din titan, produsă prin cea mai modernă tehnologie de fabricare aditivă, topirea selectivă cu laser – Selective Laser Melting – SLM”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMF) din Cluj-Napoca.
Pacientul suferise leziuni ale feței în urma unui accident rutier și a avut nevoie de mai multe intervenții chirurgicale.
„Mandibula a fost refăcută prin transplant microvascularizat de os de la picior, fibulă, iar osul zigomatic, prin acest implant personalizat”, se arată în documentul citat.
Reprezentanții UMF Cluj-Napoca menționează că implantul personalizat a fost proiectat și fabricat la Institutul de Tehnologie și Analiză Medicală al Facultății de Științe ale Vieții din cadrul Universității Tehnice Basel, Elveția, care colaborează din anul 2004 cu universitatea clujeană.
„O echipă de specialiști ai universității elvețiene, condusă de Ralf Schumacher, în colaborare cu o echipă de medici ai universității clujene, condusă de conf. dr. Horațiu Rotaru, a reconstruit tridimensional, pe baza datelor de la tomografia computerizată a pacientului respectiv, structura osoasă lipsă și au reprodus-o fizic printr-un implant personalizat din titan. Implantul a fost proiectat pe calculator astfel încât să reproducă partea sănătoasă și s-a fabricat din pulbere de titan, prin intermediul unei proceduri speciale de tipărire 3D, numită topire selectivă cu laser”, se precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, avantajul implanturilor de titan față de implanturile din masă plastică este acela că titanul este mai stabil și se integrează în structurile osoase.
„Procedura se constituie într-o premieră internațională deoarece, până în prezent, astfel de implanturi personalizate din titan au fost utilizate în lume doar pentru reconstrucția mandibulei. Rezultatul intervenției chirurgicale a fost unul de succes, la patru luni postoperator implantul fiind integrat perfect în organism, fără vreun semn de respingere. Starea psihologică a pacientului a fost și ea mult îmbunătățită prin reintegrarea sa în comunitate”, se mai arată în comunicatul UMF Cluj-Napoca.
Osul zigomatic este unul de formă patrulateră, situat pe partea laterală și superioară a craniului facial, ca o punte între față și craniu.