„Improvizațiile sunt catastrofale”. Peste 500 de persoane, victime ale incendiilor cauzate de improvizații la instalațiile de gaz
Peste 500 de persoane au devenit victime ale incendiilor cauzate de improvizațiile făcute la instalațiile electrice sau de gaz, în primele zece luni ale acestui an, potrivit statisticii IGSU, care a lansat, luni, alături de E.ON România, o campanie națională de informare și de educație preventivă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de E.ON România, sute de oameni își pierd viața, anual, din cauza improvizațiilor făcute la instalațiile electrice sau de gaz, precum și din cauza coșurilor de fum necurățate, transmite Mediafax.
Conform statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), numai în primele zece luni ale acestui an 581 de persoane au devenit victime ale incendiilor generate în principal de improvizații.
IGSU și E.ON România au lansat, luni, o campanie națională de informare și educație preventivă denumită „Renunță. Improvizațiile sunt catastrofale!”, în baza unui protocol de colaborare semnat în luna septembrie, în vederea derulării comune a unor campanii de informare, prevenire și conștientizare a cetățenilor asupra pericolelor la care sunt expuși în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie.
„Prin intermediul acestei campanii naționale, care va fi însoțită de acțiuni comune la nivel local, IGSU și E.ON România doresc să conștientizeze cetățenii asupra riscurilor la care se expun atunci când utilizează în mod necorespunzător instalațiile electrice și cele de gaz. Campania națională de informare și educație preventivă R.I.S.C. – «Renunță. Improvizațiile sunt catastrofale!» își propune să avertizeze cetățenii cu privire la riscurile la care se expun dacă încalcă regulile privind utilizarea instalațiilor electrice și a celor alimentate cu gaz”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, ideea campaniei a plecat de la o realitate îngrijorătoare: în fiecare an sute de oameni devin victime, ca urmare a unor evenimente care se produc fie din cauza improvizațiilor făcute la instalațiile electrice sau de gaz, fie din cauza obturării coșurilor de fum.
„Numai în primele 10 luni ale acestui an, 5.000 de locuințe au căzut pradă flăcărilor și 581 de persoane – 550 adulți și 31 de copii – au devenit victime ale incendiilor. De asemenea, în aria de responsabilitate a E.ON, în ultimii trei ani, peste 260 de persoane au fost grav afectate ca urmare a intoxicației cu monoxid de carbon, iar dintre acestea 67 de persoane și-au pierdut viața prin asfixiere”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, aceste evenimente s-au produs din cauza utilizării unor surse de încălzire alimentate cu gaze naturale racordate la coșuri de fum necurățate sau înfundate, improvizate, construite necorespunzător sau chiar prin folosirea unor aparate de încălzire improprii, deteriorate sau neracordate la coșuri.
„Într-un fel sau altul, fiecare dintre noi suntem responsabili pentru siguranța familiilor noastre. Nu putem să îi expunem pe cei dragi la situații de risc, iar pentru a evita incidente grave nu trebuie decât să respectăm o regulă simplă : orice intervenție la instalația electrică sau de gaz trebuie să fie realizată numai de către persoane sau firme autorizate. În plus, orice problemă sesizată la aceste instalații trebuie semnalată distribuitorului de gaz sau electricitate, prin intermediul Dispeceratelor de urgență”, a declarat Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România.
Aceasta este a doua campanie comună de informare și conștientizare a populației din cadrul parteneriatului încheiat în luna septembrie a acestui an, prima fiind cea de informare și educație preventivă „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”, se mai arată în comunicat.